Zilele Botoșanilor au culminat cu resfințirea Bisericii „Sf. Gheorghe” din oraș

Mitropolitul Moldovei și Bucovinei a resfințit duminică Biserica „Sf. M. Mc. Gheorghe” din Botoșani. Slujba a atras mii de credincioși, reprezentând momentul culminant al zilelor municipiului.

Înaltpreasfințitului Părinte Teofan i s-au alăturat în slujire Preasfințitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, și Preasfințitul Părinte Gherontie Hunedoreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei.

Să ne aducem inima jertfă Domnului

„Îl vedem pe Sfântul Gheorghe ucigând balaurul. Dacă am observa înăuntrul nostru cu mai multă atenție, vai Doamne ce balauri descoperim acolo! Uneori, șarpele invidiei ne roade, alteori, balaurul ambiției nemăsurate pătrunde în viața noastră. Inima noastră este furată de toate aceste vietăți ale răului care încercă să ne fure”, a spus părintele mitropolit în cuvântul de învățătură.

„Inima noastră e la Dumnezeu, inima noastră este a familiei noastre, inima noastră aparține țării unde ne-am născut, și de multe ori, cântece de sirenă străine pătrund în noi și fură această inimă și o dă jertfă balaurului, precum aflăm la Sfântul Gheorghe.”

„Suntem oameni obișnuiți, dar avem încredere în milostivirea lui Dumnezeu, în rugăciunile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, avem încredere în intervențiile sfinților la tronul Preasfintei Treimi, iar Dumnezeu, în milostivirea Lui, ne așteaptă ca pe fiul risipitor, ca pe Sfântul Apostol Toma, ca pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, și fie ca prin rugăciunile lor să dobândim și noi calea, cu toate scăpările și slăbiciunile noastre, să dobândim calea și să avem în față direcția unei vieți cât mai curate în această lume”, a mai spus Înaltpreasfinția Sa.

Distincții pentru ctitori și sprijinitori

Mitropolitul Teofan l-a distins cu „Crucea Moldavă” pentru clerici pe Părintele Paroh Dumitru Florentin Mateciuc, în semn de apreciere pentru coordonarea proiectului de restaurare și pentru îndelungata activitate din parohie.

Primarul Municipiului Botoșani, Cosmin Ionuț Andrei, arhitectului Ioan Sasu și inginerului Constantin Firtea au primit „Crucea Moldavă” pentru mireni. Doina Federovici, Președinta Consiliului Județean Botoșani, a fost distinsă cu „Crucea Sfântului Ierarh Dosoftei” pentru mireni, iar credincioșii care au sprijinit refacerea ansamblului parohial au primit distincții de vrednicie.

O Cenușăreasă transformată în mireasă

„Un vis s-a împlinit, o rană s-a închis și iată că astăzi trăim un moment istoric”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Teofan.

„Sper că acolo, din Ceruri, Doamna Elena Rareș și toți ctitorii acestui sfânt locaș, precum și toți slujitorii care s-au ostenit aici și au slujit de-a lungul vremurilor, se bucură acum, pentru că această sfântă biserică, care a devenit între timp Cenușăreasa orașului Botoșani, acum a devenit Mireasa lui Hristos și o bijuterie, un simbol al municipiului Botoșani.”

„Mă bucur că m-a învrednicit Bunul Dumnezeu ca eu să fiu cel care am realizat acest lucru, împreună cu dumneavoastră, bineînțeles, pentru că de-a lungul timpurilor, așa cum s-a scris și în actul de sfințire, mai mulți slujitori vrednici ai acestei biserici au încercat să facă acest lucru, dar, din cauza vitregiilor vremurilor, nu au putut să o realizeze”, a subliniat Părintele Paroh Dumitru Florentin Mateciuc în cuvântul de mulțumire.

„Emoțiile mă copleșesc, faptele se văd și pe dumneavoastră vă așteptăm să ne rugăm împreună la momentele liturgice de la această parohie, pentru că degeaba s-a făcut biserica atât de frumoasă, dacă sufletele noastre nu se înfrumusețează și ele.”

Participanții au putut intra, conform tradiției, să se închine în Sfântul Altar, precum și la racla Sfântului Cuvios Onufrie de la Mănăstirea Sihăstria Voronei, care a fost scoasă pentru prima dată din așezământul monahal pentru a marca acest moment.

Restaurarea a durat patru ani

Biserica este monument istoric și a fost ctitorită în 1551 de Doamna Elena Rareș, soția Domnitorului Petru Rareș. Cea mai importantă lucrare de reabilitare a avut loc în 1912-1914, când Nicolae Iorga era Ministrul Instrucțiunilor Publice, fiind realizată după proiectul arhitectului Nicolae Ghika-Budești.

Actualul proiect a beneficiat de o finanțare din fonduri europene, prin Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020, cu sprijinul Agenției de Dezvoltare Regională Nord-Est, și cu susținerea Primăriei Municipiului Botoșani.

Comentarii Facebook


Știri recente