Ziarul Lumina a ajuns la ediția cu numărul 6.000

Ziarul Lumina, cotidianul Patriarhiei Române, a ajuns la ediția cu numărul 6.000. Părintele Ștefan Sfarghie, directorul Publicațiilor „Lumina”, a scris că acest reper este „dovada vie că lumina Cuvântului poate traversa ani cu diverse provocări, păstrând același rost dintâi: acela de a fi lumină a credinței și voce a Bisericii în societate”.

Cotidianul Patriarhiei Române a fost mai mult decât un cotidian, a fost „o școală de discernământ și seriozitate. Prin fiecare articol s-a cultivat limba română curată, prin fiecare pagină s-a apărat adevărul și demnitatea omului, iar prin fiecare imagine s-a dat mărturie despre lucrarea Bisericii Ortodoxe Române în societate”.

Prima ediție a Ziarului Lumina a fost publicată în data de 7 februarie 2005, în semn de omagiu adus de Patriarhul Daniel, pe atunci Mitropolit al Moldovei și Bucovinei, Patriarhului Teoctist, care împlinea 90 de ani în aceeași zi.

După întronizarea Părintelui Patriarh Daniel, Ziarul Lumina, primul cotidian creștin din România, a devenit publicație oficială a Patriarhiei Române.

Cotidianul Bisericii Ortodoxe Române a fost editat în patru ediții regionale – Moldova, Transilvania, Oltenia și Banat – care s-au unificat în 2019 într-o singură ediție națională. Duminica, apare suplimentul săptămânal de cultură și spiritualitate Lumina de Duminică.

Foto credit: Ziarul Lumina


Știri recente