Ziaristul interbelic Pamfil Şeicaru a fost comemorat la ctitoria sa din Orşova

Ziaristul interbelic Pamfil Şeicaru, fondatorul Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR), a fost comemorat joi la Mănăstirea Sfânta Ana din Orşova, ctitoria sa.

Slujba de pomenire a fost oficiată de la ora 11:00, după care Părintele Mihai Zorilă, Vicar eparhial în cadrul Episcopiei Severinului și Strehaiei, a transmis mesajul de binecuvântare al Preasfințitului Părinte Episcop Nicodim.

La eveniment au participat jurnaliști membri ai Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, din mai multe localități ale țării, care au pregătit şi un program pentru a aduce un omagiu fondatorului UZPR.

Astfel, în prima parte, Doru-Dinu Glăvan, președintele UZPR, a prezentat viața jurnalistului interbelic Pamfil Șeicaru.

În cea de-a doua parte a evenimentului, Dan Șalapa, membru al Uniunii Ziariștilor, a prezentat două filme-document, fiind intitulate: „Drumul Eroilor”, realizat în anul 2001 și „Întoarcerea Ctitorului”, realizat în anul 2007, ambele filme fiind realizate în colaborare cu Societatea Cultural-Artistică „Dunaris” și postul de televiziune mehedințean Datina TV, dar și împreună cu alți colaboratori apropiați.

Pamfil Şeicaru a fost un luptător pentru drepturile românilor, a militat pentru adevăr și dreptate și a lăsat în urma lui ideea conform căreia „Gazetarului nu-i este permis să asiste spectator indiferent la zbuciumul de fiecare zi al vieţii sociale, să înregistreze pasiv variatele aspecte: el trebuie să trăiască cu intensitate, să participe impetuos la toate întâmplările din care se ţese pânza misterioasă a istoriei. Unicul lui judecător, fără drept de apel, este cititorul”.

Foto credit: Episcopia Severinului şi Strehaiei


Urmărește-ne și pe Twitter: @AgentiaBasilica și @BasilicaPhotos!

Vă mulțumim că citiți Basilica.ro.

Comentarii Facebook


Știri recente