Zi de sărbătoare în Parohia Slobozia din comuna Clinceni

Credincioșii Parohiei Slobozia, din comuna Clinceni, județul Ilfov, au avut sâmbătă, 14 mai 2016, ocazia să participe la un eveniment istoric pentru comunitatea lor, informează TRINITAS TV.

Biserica parohiei cu hramul Sfântul Ierarh Nicolae a fost sfințită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor.

Ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie și a rostit un cuvânt de învățătură. Acesta le-a vorbit celor prezenți despre iubirea jertfelnică a lui Hristos și despre modul în care putem să împărtășim aceeași iubire, participând activ la înfrumusețarea locașurilor de cult.

Pentru activitatea desfășurată, părintele paroh a primit rangul de iconom stavrofor, iar reprezentanţilor parohiei li s-au oferit diferite distincţii onorifice.

Răspunsurile la strană au fost date de Grupul psaltic Tronos al Catedralei Patriarhale.


Știri recente

Coordonatorii Centrului de Presă Basilica despre misiunea jurnalistului creștin: Urmărește apropierea oamenilor de Dumnezeu

Coordonatorii departamentelor Centrului de Presă Basilica au transmis, pentru Basilica.ro, mesaje cu prilejul sărbătorii Sfintei Treimi, hramul instituției media a Patriarhiei Române. Responsabilitatea transmiterii adevărului Coordonatorul Biroului de Presă și Relații Publice al Patriarhiei Române,…

Săptămâna în imagini: 25 – 31 mai 2026

Imagini emoționante din lumea ortodoxă din Duminica Rusaliilor, sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh, și săptămâna premergătoare, în articolul nostru în imagini din perioada 25 – 31 mai 2026. Fotografiile surprind momente de rugăciune, credință și comuniune…