Zi de sărbătoare în parohia clujeană Sfântul Mihail

PS episcop Vasile Someșanul a oficiat, duminică 20 ianuarie, Sfânta Liturghie în parohia „Sfântul Mihail” din cartierul clujean Mărăști. Slujba a fost săvârșită de la ora 10:00 de Preasfințitul Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Clujui, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, informează radiorenasterea.ro.

Au participat la această slujbă arhierească și mulțime de credincioși din cartierul Mărăști, dar și din alte zone ale orașului. În cadrul cuvântului de învățătură Preasfințitul Vasile a vorbit despre recunoștiință, mulțumind în același timp preoților slujitori și credincioșilor pentru implicarea în proiectul Centrului Sf. Nectarie din Cluj. La final părintele Liviu Cosma i-a mulțumit PS Vasile pentru prezența preasfinției sale în mijlocul comunității parohiale, dar și pentru îndemnurile părintești date în cadrul cuvântului de învățătură.

Parohia „Sfântul Arhanghel Mihail” este una relativ tânără. A fost înființată în anul 2000, când a fost numit aici preot paroh părintele Liviu Cosma. Un an mai târziu, pe terenul din apropierea complexului Expo Transilvania s-a construit o bisericuță de lemn, unde s-a slujit până în anul 2004. În acel an s-a pus piatra de temelie pentru o nouă biserică, din zid. Locașul de rugăciune a fost ridicat între anii 2004- 2011, an în care ÎPS Mitropolit Andrei a binecuvântat lucrările de construcție.

Comentarii Facebook


Știri recente