Credincioșii parohiei Recaș II din Arhiepiscopia Timișoarei au fost astăzi, 29 iunie, în zi de sărbătoare. Capela „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din cadrul Centrului Școlar pentru educație incluzivă „Constantin Păunescu” și-a cinstit ocrotitorii, informează TRINITAS TV. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei.
„Tuturor credincioșilor și mai ales copiilor de aici din Centrul de Plasament, din partea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit al Banatului binecuvântarea sa și dragostea sa părintească și în același timp să ne îngrijim de ei, pentru că sunt fără familie, sunt cu greutăți, având diferite boli, dar dincolo de acestea sunt și ei făpturi ale lui Dumnezeu”, a spus Preasfințitul Părinte Paisie Lugojanul.
Copiii din cadrul Centrului Școlar „Constantin Păunescu” au realizat icoanele care împodobesc capela „Sfinții Apostoli”.
În anul 2009 a fost așezată piatra de temelie pentru viitoarea biserică a parohiei Recaș II.