Zeci de familii din Protopopiatul Urlați au primit sprijin material și financiar de la voluntarii Catedralei Naționale

Voluntarii Paraclisului Catedralei Naționale au desfășurat o nouă acțiune în campania „Implică-te! Împreună reușim mai mult!”.

De data aceasta, beneficiarii au fost 36 de familii din parohiile prahovene Valea Crângului, „Sfinții Voievozi” – Urlați, Iordăcheanu și Valea Cucului, care au primit pachete alimentare de strictă necesitate și sprijin financiar pentru masa de Paști.

Dănuț Prună, coordonatorul voluntarilor de la Paraclisul Catedralei Naționale a menționat: „Faptul că astăzi am reușit să le oferim un mic sprijin, cu alimente de bază pentru masa de Paști a contat foarte mult, cu siguranță unii dintre ei nu aveau altă posibilitate”.

Pr. Mihai Bărbiceanu de la parohia Valea Cucului a precizat că voluntarii au ajutat familii cu copii numeroșii, familii cu părinți care au părăsit copiii, crescuți acum de bunici, familiei greu încercate.

De la începutul campaniei „Implică-te! Împreună reușim mai mult!”, anul 2020 până în prezent, voluntarii Paraclisului Catedralei Naționale au desfășurat peste 500 de activități social-filantropice în 22 județe ale țării, ajutând aproximativ 10.000 de familii cu posibilități materiale reduse.

Foto credit: Voluntarii Catedralei Naționale

Urmăriți-ne pe Twitter: @AgentiaBasilica

Comentarii Facebook


Știri recente