Workshop dedicat asistenților sociali din județul Iași

Sucursala Teritorială Iași a Colegiului Național al Asistenților Sociali din România (CNASR) în parteneriat cu Asociația „Psiterra” a organizat vineri, 28 februarie 2014, workshopul cu tema „Epuizare emoțională sau regenerare identitară profesională? O provocare pentru dezvoltarea identității profesionale a asistenților sociali”.

Întâlnirea a avut loc la sediul Fundației „Solidaritate și Speranță” al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei și a reunit asistenți și lucrători sociali din județul Iași, atât celor din sistemul public de stat cât și din sectorul neguvernamental, potrivit mmb.ro. Workshopul a fost coordonat de conf. dr. Ovidiu Gavrilovici, de la Facultatea de Psihologie a Universității „Al. I. Cuza” din Iași și președintele Asociației „Psiterra”, și de dr. Magdalena-Roxana Necula, președintele Structurii Teritoriale Iași a Colegiului Național al Asistenților Sociali. „Evenimentul face parte din strategia Sucursalei Teritoriale Iași a CNASR ce vizează dezvoltarea domeniului asistenței sociale, obiectivele vizând identificarea de soluții pentru problemele profesionale întâmpinate cât și consolidarea dialogului dintre specialiști. Necesitatea acestui workshop a reieșit în urma analizelor și cercetărilor efectuate în ultimii ani în domeniul asistenței sociale, asupra mediilor organizaționale în care muncesc asistenții sociali. Aceștia au acuzat în dese rânduri existența unor stări de epuizare ce constituiau adevărate obstacole care îi împiedicau să acționeze și să ducă la bun sfârșit anumite sarcini de serviciu”, a spus dr. Magdalena-Roxana Necula. Amintim că prima parte a workshopului a avut loc pe 20 februarie 2014. La întâlnirea de ieri, pe lângă cei 50 de asistenți și lucrători sociali din județul Iași, au venit zece asistenți sociali din județul Vaslui.

Comentarii Facebook


Știri recente