„Vouchere culturale” în Viena pentru cei care aleg mijloacele de transport nepoluante

Locuitorii Vienei care se deplasează pe jos, cu bicicleta sau cu transportul în comun vor putea obține „vouchere culturale” prin care vor achiziționa bilete gratuite la spectacole artistice şi la muzee, informează green-report.ro.

Primăria orașului a prezentat de curând o aplicaţie care urmărește modurile de transport ale utilizatorilor şi calculează cantitatea de dioxid de carbon economisită în comparație cu conducerea unei mașini.

Odată ce utilizatorii economisesc 20 de kilograme de CO2, primesc un „voucher cultural”.

1.000 de persoane vor testa aplicația începând cu 26 februarie, iar dacă procesul va avea succes, va fi disponibilă publicului larg din toamnă.

Muzeul de istorie al orașului, un spațiu expozițional de artă, un teatru și o sală de concerte de muzică clasică, sunt instituțiile care participă la proiectul pilot.

Viena, cu 1,8 milioane de locuitori, este cunoscută pentru transportul public eficient.

Numărul cardurilor de călătorie anuale pentru transportul public depășește numărul mașinilor din oraș.

Sursă foto: getyourguide.de

Comentarii Facebook


Știri recente