Voluntarii Catedralei Naționale izolează casa pe care au construit-o pentru o familie prahoveană

Voluntarii Paraclisului Catedralei Naționale continuă să sprijine familia din Trestienii de Sus, județul Prahova, pentru care au construit o locuință în urmă cu patru ani. Aceștia au revenit marți în localitate și au oferit materialele necesare izolării casei, asigurând astfel condiții mai bune de trai pentru părinți și cele două fete.

„Din anul 2021, de când am cunoscut această familie, ne-am mobilizat pentru a construi o casă nouă, deoarece locuința veche se afla într-o stare avansată de degradare”, a declarat Dănuț Prună, voluntar coordonator la Paraclisul Catedralei Naționale.

Un aspect esențial al acestui proiect, a continuat Dănuț Prună, „a fost crearea unui spațiu adecvat pentru cele două fiice ale familiei Paraschiv, care acum locuiesc într-o casă nouă și pot crește și învăța într-un mediu sigur și stabil. Prin implicarea noastră, am reușit să oferim acestei familii o șansă la o viață mai bună, o șansă la un viitor mai bun”.

Alături de voluntarii de la Paraclisul Catedralei Naționale s-a aflat și pr. Ștefan Florentin, parohul comunității, care a declarat:

„Ne bucurăm foarte mult să vedem că Petrică, cu familia lui, are acum un acoperiș mai bun deasupra capului și locuiește într-un spațiu mai generos”.

Fundația noii locuințe a fost turnată pe 15 martie 2021.

Foto credit: Voluntarii Catedralei Naționale


Știri recente