Voluntar la racla Sf. Dimitrie, Silviu Biriș i-a văzut pe cei puțini „pentru care Dumnezeu ține lumea”

De sărbătoarea Sfântului Dimitrie cel Nou, actorul Silviu Biriș, student în anul patru la Facultatea de Teologie „Justinian Patriarhul” din București, a fost voluntar la racla cu moaștele cuviosului. El spune că, în cele șase ore petrecute în apropierea raclei și a închinătorilor, a fost martor la rugăciunile celor pentru care Dumnezeu mai ține lumea.

Din echipa de voluntari de la raclă au mai făcut parte actorul Doru Bem, care studiază și el Teologia, și Izabela Neamțu, actriță la Teatrul Nottara. Sarcina lor a fost să șteargă racla după fiecare închinător, conform protocolului stabilit cu autoritățile.

„M-am bucurat că am putut fi voluntar. În anii trecuți aveam mereu spectacol și nu puteam participa. Iată că închiderea teatrelor s-a transformat într-un lucru bun pentru mine. Singurul lucru bun rămas deschis și la care se poate merge oricât de des este Biserica”, a spus el.

Pentru cine ține Dumnezeu lumea

Silviu Biriș a explicat de ce experiența l-a marcat pe viață: pentru că a fost martor la rugăciunea făcută de cei câțiva pentru care Dumnezeu mai ține lumea.

„Au fost câteva momentele puternice, când au ajuns la raclă și au pus genunchiul la rugăciune niște bătrâne îndoite de vreme. Abia mai puteau merge, dar aduceau cu ele o pace care ne acoperea. Cred că și preoții de la raclă simțeau aceasta”, a relatat el.

„Aveai sentimentul că te ridici cu tot cu baldachin și că sfântul iese din raclă să le îmbrățișeze. Cred că pentru ele Dumnezeu a îngăduit acest pelerinaj”, a adăugat actorul.

„Am simțit concret că oamenii aceștia simpli, săraci și fără dinți, disprețuiți de cei cu burțile pline, vor vedea Împărăția și pentru ei Dumnezeu ține lumea”, a subliniat actorul.

Pelerini pe Zoom

Actorul făcut două sesiuni de voluntariat, fiecare de câte trei ore: într-o zi de la prânz până la trei după amiază, iar în alta de la trei noaptea la șase dimineața. A fost pe tură cu Izabela Neamțu.

„Ne-am înțeles din priviri. Eu m-am așezat la picioarele sfintei, iar Izabela la căpătâiul lui”, a povestit el.

S-au închinat bunici însoțiți de nepoți cuminți, tineri, vârstnici, florărese rrome îmbrăcate de sărbătoare și cu brațele pline de flori.

„Am văzut și oameni cu mari nevoi și deznădejdi și le-am auzit rugăciunile”, a spus actorul. Foto credit: Basilica.ro / Raluca Ene

Un vârstnic a venit cu un smartphone care avea ecranul împărțit în patru ecrane mici, ca la conferințele online făcute prin aplicația Zoom.

De pe cele patru ecrane priveau patru pensionari îmbrăcați cu cele mai bune haine – doamnele cu broboadă pe cap, ca la biserică. Cel mai probabil, erau pelerini din alte localități care nu au avut acces la racla sfântului din cauza măsurilor de protecție sanitară.

Sărbătoarea Sf. Cuv. Dimitrie cel Nou s-a desfășurat anul acesta doar pe parcursul a trei zile și a respectat măsuri severe de protecție sanitară. La moaștele sfinților așezate pe Colina Bucuriei s-au putut închina doar pelerinii din Capitală.

Foto credit: Basilica.ro / Raluca Ene

Comentarii Facebook


Știri recente