Volumul „Brâncuși – Sculptor creștin ortodox”, semnat de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, a fost prezentat joi la Cambridge. Cu acest prilej, Arhiepiscopul Atanasie al Marii Britanii și Irlandei de Nord a subliniat că lucrarea „ne invită să redescoperim legătura profundă dintre credință și cultură”.
Evenimentul a reunit reprezentanți ai mediului academic și eclezial, clerici, studenți și iubitori ai artei și spiritualității creștine.
În deschiderea manifestării, părintele Dragoș Herescu, directorul Institutului pentru Studii Creștine Ortodoxe din Cambridge (IOCS), a evidențiat misiunea instituției de a promova patrimoniul spiritual ortodox și de a cultiva dialogul dintre credință, cultură și societatea contemporană.
Cultură și spiritualitate în opera lui Brâncuși

La rândul său, Înaltpreasfințitul Părinte Atanasie a subliniat că lucrarea Părintelui Patriarh Daniel oferă o perspectivă asupra operei lui Constantin Brâncuși din lumina spiritualității ortodoxe.
„Dacă există o intuiție fundamentală care stă în centrul cărții Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, aceasta este că Constantin Brâncuși nu poate fi înțeles doar prin categoriile artei moderne, ale esteticii sau ale istoriei culturii”.
Înaltpreasfinția Sa a arătat că meritul lucrării constă în readucerea în atenție a rădăcinilor spirituale ale marelui artist: „Înainte de a deveni un artist universal, Brâncuși a fost fiul unui sat românesc, format în viața Bisericii Ortodoxe”. Totodată, geniul său creator „aparține întregii lumi, însă viața spirituală a creștinismului ortodox a reprezentat pământul fertil din care acesta a crescut”.
Referindu-se la relația dintre artă și credință, Arhiepiscopul Marii Britanii și Irlandei de Nord a explicat că, în tradiția ortodoxă, frumusețea nu este separată de adevăr și nici redusă la dimensiunea estetică.
„Frumusețea are o vocație: aceea de a conduce inima omului dincolo de aparențe și de a trezi dorul după ceea ce este veșnic”, a spus Înaltpreasfinția Sa, adăugând că Brâncuși „nu a căutat doar să reprezinte realitatea, ci să-i dezvăluie sensul ei lăuntric”.
Interes pentru moștenirea sculptorului român

Prezentarea principală a volumului a fost susținută de iconarul și sculptorul britanic Aidan Hart, unul dintre cei mai apreciați cercetători contemporani ai artei sacre ortodoxe, care a analizat opera lui Constantin Brâncuși din perspectiva influențelor spirituale și liturgice ce i-au modelat creația
Manifestarea s-a încheiat cu un dialog între invitați și participanți, confirmând interesul publicului britanic pentru spiritualitatea ortodoxă și pentru moștenirea artistică a lui Constantin Brâncuși.
Evenimentul a fost organizat de Institutul pentru Studii Creștine Ortodoxe din Cambridge, singura instituție de învățământ superior din Regatul Unit dedicată exclusiv studiilor ortodoxe, în colaborare cu Arhiepiscopia Marii Britanii și Irlandei de Nord.
Foto credit: Arhiepiscopia Marii Britanii și Irlandei de Nord





