Vizitează Grecia, printre cele mai populare destinații de Paști, cu Basilica Travel

Basilica Travel, Agenția de pelerinaje a Patriarhiei Române, organizează în perioada 3-7 mai un pelerinaj la mai multe biserici și mănăstiri din Grecia, cu ocazia Sfintelor Paști.

Potrivit unui sondaj efectuat pe una dintre rețelele sociale, Grecia este pe locul doi între cele mai populare destinații de Sfintele Paști.

Tariful călătoriei este de 425 euro de persoană, suma care presupune asigurarea integrală a transportului, cazării, a taxelor și biletelor de la obiectivele incluse în program și a asigurării medicale.

Călătoria va începe în Vinerea Mare, cu plecare din București, pe traseul Giurgiu – Ruse – Sofia- Promahonas – Serres – Salonic.

Pelerinii vor avea ocazia de a participa la slujba de Înviere în Biserica „Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de Mir” din Salonic, construită pe locul în care Sfântul a fost martirizat în prima jumătate a secolului cinci.

Mai multe detalii referitoare la itinerariul pelerinajului găsiți aici.

Cei care doresc să participe vor fi nevoiți să achite un avans minim de 150 euro, în termen de 3 zile de la data rezervării.

Foto: Greece.OrthPhoto.net / Alexandris Alexis


Știri recente