Vizita ministrului delegat al Românilor de Pretutindeni la Așezământul românesc din Ierusalim

Reprezentanța Patriarhiei Române din Ierusalim a primit în ziua de 12 mai 2014 delegația Ministerului pentru Românii de Pretutindeni, condusă de domnul ministru Bogdan Stanoevici, informează Ziarul Lumina. Delegația Departamentului Politici pentru relația cu românii de pretutindeni a fost însoțită de doamna Andreea Păstârnac, ambasadorul României în Israel, împreună cu membri ai ambasadei. Oaspeților le-a fost prezentat istoricul Așezămintelor românești din Țara Sfântă de către părintele arhim. Timotei Aioanei, Superiorul Așezămintelor românești de la Ierusalim, Iordan și Ierihon, apoi au vizitat biserica, biblioteca și o parte a clădirii reprezentanței.

Ministrul român și-a exprimat bucuria vizitării pentru prima dată a bisericii și Așezământului românesc din Ierusalim, Cetatea Sfântă, cu cele mai importante locuri de închinare ale creștinilor.

În Cartea de Aur, Excelența Sa și-a exprimat bucuria poposirii într-un lăcaș românesc: „Pe pământul sfânt, în această sfântă biserică s-au adunat câteva clipe din eternitatea Ortodoxiei române. În acest lăcaș în mijlocul sfinților și sub privirea blândă a Dumnezeirii m-am oprit și am mulțumit Domnului nostru Iisus Hristos pentru ca pe umerii mei să nu mai fie nici o povară. Mi-e sufletul plin de iubire și pace”. După primirea oficială, oaspeților le-a fost oferită o agapă.

Comentarii Facebook


Știri recente