Vizită frățească în Norvegia

La invitația Preasfințitului Părinte Episcop Macarie, în perioada 11-15 noiembrie 2015, Preasfințitul Părinte Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureșului si Sătmarului,a efectuat o vizită frățească in Episcopia Europei de Nord, pe coasta de vest a Norvegiei, după cum informează episcopiascandinavia.se.

Cei doi ierarhi, înconjurați de un sobor de preoți și diaconi, au oficiat Sfânta Liturghie în Parohia Ortodoxă RomânăSfintele Mucenițe Filofteia de la Curtea de Argeș, Tatiana de la Craiova și Sunivadin orașul norvegian Bergen. Parohia este păstorită de preotul maramureșean Andrei Marius Pop. Cu acest prilej, părintele paroh a fost hirotesit iconom stavrofor, primind totodată în dar „Crucea Maramureșeană pentru clerici”.

După momentul Sfintei Evanghelii, Preasfințitului Părinte Episcop Macarie a dat citire Pastoralei Sfântului Sinod, trimisă clerului și credincioșilor din parohiile Patriarhiei Române cu ocazia anului omagial alMisiunii parohiei şi mănăstirii azi şi Anul comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur şi al marilor păstori de suflete din eparhii.

În timpul Sfintei Liturghii s-au făcut rugăciuni pentru tineriicare a fost răniți în incendiul ce a avut loc la clubul bucureștean „Colectiv” în urmăcu două săptămâni șipentru victimele atentatelor de vinerea aceasta din Paris.

La finalul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Episcop Macarie i-a conferit Preasfințitului Părinte Iustin Sigheteanul „Crucea Nordului pentru arhierei”.

În semn de mulțumire pentru invitația făcută si pentru ospitalitate, Preasfințitul Iustin Sigheteanul a oferit Preasfințitului Macarie o icoană cu Maica Domnului Dulcea Sărutare, realizată in atelierul de pictură al Mănăstirii sătmărene Țeghea.

La finalul slujbei, Preasfințitul Iustin Sigheteanul si-a exprimat bucuria si nădejdea că această manifestare duhovnicească face ca să rămânem statornici in credința noastră strămoșeasca și să menținem candela credinței veșnic aprinsă chiar si aici atât de departe de casă.

În această după-amiază, 15 noiembrie 2015, cei doi ierarhi au vizitat Muzeul Universitar din Bergen, loc în care se organizează expoziția de icoane de patrimoniu din Transilvania. Aici va fi adusă străvechea icoană a Maicii Domnului de la Mănăstirea maramureșeană Dragomirești.

Ierarhii și colaboratorii lor au fost întâmpinați și conduși în galeriile de artă medievală de către directorul muzeului, profesoruldr. Henrik von Achen.

Comentarii Facebook


Știri recente