Vizită arhierească în Parohia Timișoara Nord

În Duminica a II –a după Paști, Preasfințitul Părinte Paisie Lugojeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei a fost prezent în mijlocul credincioșilor din Parohia Timișoara Nord, potrivit mitropolia-banatului.ro.

Cu acestă ocazie, Ierarhul a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în biserica cu hramul “ Sfântul Ierarh Nicolae” din campusul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului. În cadrul slujbei, Preasfinția Sa a fost înconjurat de un sobor de preoți și diaconi din care au făcut parte pr. Romeo Ionuţ Dumitraşcu, parohul bisericii şi pr. Alexandru Ranca de la parohia Timişoara Fratelia.

La slujbă au participat foarte mulți credincioși ai parohiei, profesori și studenți de la universitatea timișoreană. După slujbă, Preasfințitul Paisie Lugojeanul a transmis clericilor și credincioșilor prezenți binecuvântarea și dragostea părintească a Înaltpreasfințitului Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului.

Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de corala “Lira” din Timișoara.

Biserica cu hramul “Sfântul Ierarh Nicolae” a parohiei Timişoara Nord a fost construită între anii 2007-2012 pe un teren pus la dispoziţie de conducerea Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului. Piatra de temelie a bisericii a fost pusă de Preasfinţitul Părinte Paisie Lugojanul, la 2 mai 2007. Slujba de sfințire a noii biserici a fost săvârșită la 21 mai 2012. Sfântul lăcaş deserveşte nevoile spirituale ale credincioşilor din acestă zonă a oraşului, precum şi ale studenţilor şi profesorilor de la universitatea din Calea Aradului.

Comentarii Facebook


Știri recente