Vizită Arhierească în orașul Jibou în cea de-a doua zi de Paști

 

În cea de-a doua zi de Paști, Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, a fost prezent în mijlocul credincioșilor din orașul Jibou. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica Sfântul Proroc Daniel și Sfântul Mucenic Gheorghe.

Alături de Ierarh au slujit părinții slujitori la această biserică, părintele paroh Dan Dregan, protopopul Jiboului și părintele Gheorghe Longodor, precum și părinții diaconi Adrian Onica, Andrei Urs și Cristian Iura. La slujbă au participat numeroși credincioși obișnuiți deja ca an de an, în cea de-a doua zi de Paști, Ierarhul să fie alături de ei în rugăciune. În cadrul Sfintei Liturghii, copiii prezenți au fost împărtășiți cu Trupul și Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos, după cum precizează reprezentanţii Biroului de Presă al Eparhiei.

Preasfințitul Părinte Petroniu a fost prezent  pentru a 15- a oară la Sfânta Liturghie în această biserică, cu prilejul sărbătorilor pascale.

***

Piatra de temelie a bisericii a fost sfinţită în data de 16 iunie 1991, iar în 23 aprilie 2002 a fost târnosit altarul de la demisolul locașului de cult, ce are ca ocrotitor pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe. Până îm anul 2005 lucrările la biserică au fost coordonate de către părintele Gheorghe Longodor, iar începând cu acel an lucrările au fost continuate de către părintele Dan Dregan.În anul 2012, biserica a primit cel de-al doilea hram, luându-l ca ocrotitor pe Sfântul Proroc Daniel. Lucrările la locaşul de cult au fost finalizate în anul 2013, iar în 15 septembrie în același an, biserica a fost târnosită de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, alături de Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, şi Preasfinţitul Părinte Petroniu. Cu acest prilej, cei doi preoţi slujitori ai bisericii au primit din partea Preafericirii Sale distincţia Crucea Patriarhală. Tot în acel moment istoric, Sfântul Proroc Daniel a fost proclamat ocrotitorul oraşului Jibou.

Comentarii Facebook


Știri recente