Vioara lui Enescu, în concertul de gală al Fundației Mitropolitul Bartolomeu

În concertul de la Cluj-Napoca organizat de Fundația „Mitropolitul Bartolomeu” , violonistul Gabriel Croitoru va cânta la vioara Guarnieri 1731 – Catedrala, care a aparţinut compozitorului George Enescu.

Recitalul va avea loc marți, 17 martie, în Sala „Auditorium Maximum” a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.

Prin acest eveniment, fundația confirmă deschiderea culturală a instituției fondate de Mitropolitul Bartolomeu Anania și promovează proiectul generos al acordării de burse tinerilor merituoși, lipsiți de posibilități financiare.

Concertul va fi susținut de Cvartetul Transilvan al Filarmonicii de Stat „Transilvania” din municipiu, informează Radio Renașterea.

Programul va cuprinde cuprinde lucrări de referință ale unor compozitori precum: Joseph Haydn, Wolfgang Amadeus Mozart, Ludwig van Beethoven, Franz Schubert, Antonin Dvořák, dar și binecunoscuta suită de cântece din Transilvania și Maramureș.

Concertul va fi prefaţat muzical de un microrecital al Corului de Cameră „Psalmodia Transylvanica”, dirijat de pr. prof. Vasile Stanciu, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, şi va fi introdus prin cuvântul invitatului special din acest an, actorul Dorel Vișan.

Fundaţia „Mitropolitul Bartolomeu” a fost înfiinţată în anul 2008 de Mitropolitul Bartolomeu Anania și are ca scop principal acordarea de burse tinerilor merituoşi, dar lipsiţi de posibilităţi, din resursele proprii, pe care le administrează potrivit dorinţei fondatorului ei.

Până în prezent, Fundația a acordat 363 de burse unor tineri din întreaga ţară, în valoare totală de 932.700 lei.

Sursa foto: Bistrița News

Comentarii Facebook


Știri recente