Viața isihastă a Maicii Domnului

La început de primăvară, Biserica Ortodoxă sărbătorește Buna Vestire, numită în troparul ei ‘Început al mântuirii’ și ‘arătarea tainei celei din veci ascunse’. Taina din veci ascunsă este taina întrupării Fiului lui Dumnezeu în pântecele Fecioarei, dar este în același timp și taina voii lui Dumnezeu, necunoscută de oameni. Sfinții Părinți au arătat că ascultarea și cunoașterea voii lui Dumnezeu reprezintă scopul întregii vieți ascetice a monahilor și mirenilor.

Sinaxarul praznicului Bunei Vestiri spune că Dumnezeu, care poartă de grijă neamului omenesc ca un Părinte plin de dragoste, văzând făptura mâinilor Lui înrobită și chinuită de diavol și împinsă către patimile cele mai de jos, a trimis pe Fiul Său cel Unul Născut ca să mântuiască neamul omenesc din mâinile diavolului. A voit ca acest lucru să rămână ascuns de diavol și l-a trimis pe Arhanghelul Gavriil la Sfânta Fecioară. Acesta i-a grăit: ‘Bucură-te ceea ce ești plină de har, Domnul este cu tine!’, și i-a descoperit taina zămislirii Fiului lui Dumnezeu în pântecele ei fecioresc. Aceea l-a întrebat: ‘Cum va fi mie aceasta?’ Și el a zis: ‘Duhul Sfânt va veni asupra ta, și puterea celui Preaînalt te va umbri’. Iar Fecioara Maria a zis: ‘Iată roaba Domnului, Fie mie după cuvântul Tău’. Și îndată cu cuvântul arhanghelului și al ei, s-a zămislit în preacuratul ei pântece Fiul și Cuvântul lui Dumnezeu.

Dumnezeu a vrut vindecarea și mântuirea neamului omenesc

Sfinții Părinți au văzut în ascultarea Fecioarei Maria de voința lui Dumnezeu și încuviințarea ‘Fie mie după cuvântul Tău’ punctul de cotitură al istoriei umane. Momentul în care neamul omenesc s-a ridicat, prin cel mai sfânt reprezentant al lui, Fecioara Maria, din păcat și din neascultare. Părinții spun că ‘obiceiul Scripturii este să se facă o afirmare simplă, fără prea multă iscodire, despre cele greu de înțeles’, și într-adevăr din Evanghelia Bunei Vestiri se înțelege esențialul. Dumnezeu a vrut vindecarea și mântuirea neamului omenesc, iar Fecioara Maria s-a făcut ascultătoare voinței lui Dumnezeu. Voia Născătoarei de Dumnezeu s-a supus desăvârșit voii lui Dumnezeu. Sfinții Grigorie Palama și Teofan al Niceei au văzut în smerenia Fecioarei Maria, în starea ei de nepătimire și în supunerea față de voia lui Dumnezeu o întrupare desăvârșită a idealurilor monahilor și asceților care se nevoiau în diferite chipuri și îndeosebi cu rugăciunea inimii. Ei au spus că Fecioara Maria este premergătoarea isihaștilor, a călugărilor care căutau liniștirea sufletului și biruirea patimilor, iar unii autori au vorbit chiar de o viață isihastă a Născătoarei de Dumnezeu. Părinții Bisericii spun că Maica Domnului ar fi locuit de la vârsta de 6 ani până la momentul Bunei Vestiri în Sfânta Sfintelor a Templului din Ierusalim, unde a fost hrănită de îngeri și prin lucrarea harului a fost curățită treptat de toate urmările pătimitoare ale păcatului strămoșesc. Sfântul Teofan al Niceei spune că Maica Domnului s-a unit cu Dumnezeu mai înainte ca Dumnezeu să se unească cu ea, adică mai înainte de momentul zămislirii Fiului lui Dumnezeu. Și Sfântul Grigorie Palama acordă o importanță atât de mare Maicii Domnului, încât spune că orice har care este împărtășit Bisericii de către Dumnezeu nu este despărțit de Maica Domnului, și că ea este comântuitoarea neamului omenesc alături de Dumnezeu.

Maica Domnului este modelul ascultării de Dumnezeu

Sfântul Dimitrie, mitropolitul Rostovului, vede mântuirea neamului omenesc prin aceste două momente: voința lui Dumnezeu ca omul să fie ridicat și încuviințarea omului ca el să fie ridicat de Dumnezeu. Mitropolitul mai arată că modelul Bunei Vestiri, în care Dumnezeu binevoiește, iar Fecioara Maria își manifestă voința în acord cu vrerea lui Dumnezeu este aplicabil vieții fiecărui credincios. ‘Întru Bună Vestirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, întruparea Cuvântului lui Dumnezeu s-a făcut cu bunăvoirea lui Dumnezeu Tatăl și prin umbrirea și lucrarea Sfântului Duh și cu împreunăvoința Cuvântului. Întru Bună Vestire, voința Preacuratei Fecioare a fost împreunată cu voința Domnului, că a răspuns îngerului: ‘Iată roaba Domnului, fie mie după cuvântul tău!”, spune sfântul mitropolit. Tot el mai arată că omul are două posibilități: ascultarea și neascultarea. Neascultarea de Dumnezeu îl face pe om nelucrător și mort, nelucrător chiar și pentru propria mântuire. Ascultarea îl face viu. ‘Sufletul, până nu se desparte de Dumnezeu prin păcate, este viu și lucrător, dar cum se smulge de la Dumnezeu, prin căderea în păcate, îndată se face mort și nelucrător’, completează mitropolitul.

Trupul cel viu poartă întru el pe sufletul cel mort

Miza sfinților nevoitori a fost tocmai cunoașterea voii lui Dumnezeu și lepădarea de voia proprie, iar în acest demers ascetic, numele Fecioarei Maria este invocat neîncetat pentru că este izvor de putere pentru cei smeriți și ascultători. Sfântul Calist Patriarhul spune și el că prin ascultarea de voia lui Dumnezeu și golirea de sine omul este viu. Sfântul deplânge situația oamenilor, căci foarte puțini se interesează să își țină sufletul viu. Fiind nepăsători față de cele sfinte, față de porunci și de lucrarea duhovnicească, au sufletul mort. Deși sunt vii cu trupul, sunt morți cu sufletul. Pe aceștia îi aseamănă cu mormintele văruite, care sunt frumoase în exterior, dar pline de stricăciune înlăuntrul lor. ‘Mulți au sufletul mort în trupul viu, ca și cum ar fi îngropați în mormânt. Mormânt trupul, mort sufletul, mormântul umblă, chiar sufletul dintr-însul este neînsuflețit, adică fără Dumnezeu, pe Dumnezeu neavându-l într-însul, că trupul cel viu poartă întru el pe sufletul cel mort’, spune Calist Patriarhul. Sfinții îndeamnă pe om să cugete la Născătoarea de Dumnezeu, că ea este nedespărțită de Fiul și Cuvântul lui Dumnezeu. În acest chip mintea omului trebuie să aibă tot timpul pe Hristos. Cugetul să mediteze la Hristos, iar inima să cheme neîncetat în rugăciune numele Lui dumnezeiesc: ‘Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, mântuiește-mă!’ Sfântul Teolipt al Filadelfiei spune că sufletul fără Hristos nu numai că nu mai viază, dar este sfâșiat permanent de patimile cele mai întunecate, tras în abisul negru și fără fund al păcatelor. ‘Apusul soarelui aduce noaptea. Retragerea lui Hristos din suflet aduce întunericul patimilor și fiarele cele nevăzute îl sfâșie. Când răsare soarele, fiarele se strâng în ascunzișurile lor. Răsare Hristos pe cerul cugetului care se roagă, și toată alipirea lumească se depărtează și dragostea de trup dispare. Iar mintea pornește la lucrul ei, adică la meditarea celor dumnezeiești până seara’, spune episcopul Filadelfiei. Sfântul Isaac Sirul spune că nu trebuie să căutăm departe pentru a ieși din păcate și a ne înălța, căci Hristos este prezent prin Botez în locul cel mai tainic al omului, în inima sa. ‘Sârguiește-te să intri în cămara ta cea dinlăuntru și vei vedea cămara cerească. Căci una sunt aceea și aceasta, și prin o singură intrare le vei vedea pe amândouă. Scara Împărăției aceleia este ascunsă înăuntrul tău, adică în sufletul tău. Scufundă-te deci în tine ca să ieși din păcat și vei afla acolo trepte pe care vei putea să urci’, arată Isaac Sirul.

Veacul înșelător și urma în zăpadă

Sufletul este distrat de la lucrarea și țelul lui de veacul înșelător și trecător, de inerția lumii și de spectacolul ei. Sfinții arată că veacul trecător este o ispită puternică pentru om, pe care puțini reușesc să o biruie. Ocupațiile și bucuriile lumești asfixiază viața duhovnicească. Adesea părinții deplâng și pe monahii care au fost seduși de lume, care s-au risipit în mulțimea grijilor lumești, chiar pentru un timp scurt. ‘Și așa viața monahului trece fără de folos în ocupații lumești, care își sapă amintirea lor în cugetare, precum picioarele omului urma în zăpada care o calcă’, spune Sfântul Teolipt. Chiar și lucrurile aparent inofensive pot fi vătămătoare, prin urmele care le lasă în mintea omului, urme care îi reamintesc la rugăciune sau în timpul unei lucrări duhovnicești de ce are de făcut, că trebuie să plece în alt loc, sau să vorbească cu cutare persoană. Sfântul Teolipt adaugă totuși pe un ton optimist că nu numai călugării, dar și cei din lume se pot vindeca de veacul trecător. ‘Urma picioarelor în zăpadă se șterge când răsare soarele sau dispare când se revarsă apa. Iar amintirile săpate în cuget de aplecarea și de faptele iubirii de plăcere sunt șterse de Hristos, care răsare în inimă prin rugăciune, și de ploaia lacrimilor din umilință’.(Articol publicat în Ziarul Lumina din data de 24 martie 2012, semnat de Marius Nedelcu)

Comentarii Facebook


Știri recente

Episcopia Canadei: Conferințele Postului Mare, online

Episcopia Ortodoxă Română a Canadei vă invită la seria de întâlniri duhovnicești „Conferințele Postului Mare 2021 – «Prin ușile pocăinței spre bucuria Învierii»”. Întâlnirile vor fi transmise online (via Zoom/Facebook) în primele cinci duminici ale…