Viața emoțională și comunicarea cu noile generații, discutate la întâlnirea grupului de preotese „Maria Stăniloae”

Grupul de preotese „Maria Stăniloae” al Arhiepiscopiei Germaniei, Austriei și Luxemburgului s-a reunit pentru prima dată în format fizic. Evenimentul a avut loc la Zell am See, Austria, în perioada 17-19 noiembrie 2023.

Pe agendă au figurat teme ca viața emoțională și comunicarea cu tânăra generație. Un modul special a fost organizat pentru preoți, care au discutat despre consilierea pastorală și neuroștiința sentimentului de comuniune.

Peste 50 de participanți, în principal preotese, dar şi părinţi slujitori s-au reunit pentru întrunire, care a fost deschisă de Preasfințitului Părinte Sofian Brașoveanul.

„Situația aceasta de diaspora este o situație grea, o situație cu provocări multiple pentru noi toți, dar mai ales pentru niște soții de preot care sunt cumva, prin datele care le definesc existența, constrânse la o anumită însingurare”, a spus episcopul vicar al Arhiepiscopiei Germaniei, Austriei și Luxemburgului.

PS Sofian Brașoveanul a deschis întâlnirea Grupului de preotese „Maria Stăniloae” sâmbătă, 18 noiembrie 2023. Au susținut prelegeri Adriana și Dana Opre, cadre didactice la Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca. Foto: Grupul de preotese „Maria Stăniloae”

„Și, atunci, ele trebuie ajutate să se dezvolte în comuniune, ca un corp comun să se simtă parte a aceleiași chemări și aceleiași slujiri, să se susțină și să se încurajeze, să se îmbogățească reciproc.”

Doamnele preotese au ascultat apoi prelegerea Prof. Univ. Dr. Adrian Opre, decanul Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca. El le-a sugerat participantelor să reconsidere strategiile educaţionale pentru copii, care au moduri de învățare cu totul noi.

Știința în slujba formării oamenilor

„Uneori, cei care am pătruns mai târziu în perioada digitală ne temem și suntem neîncrezători în a aborda problemele generației digitale, crezând că nu avem competența asta, crezând că suntem depășiți”, a declarat Prof. Univ. Dr. Adrian Opre.

„Ei bine, analizând caracteristicile celor două generații, am văzut că este posibil și că este necesar să se realizeze această apropiere a generațiilor, ele nu vor putea fi niciodată suprapuse, dar se pot reapropia, dacă în primul rând reușim noi, maturii, să pătrundem în modul de a percepe și de a evalua realitatea al acestei noi generații.”

Întâlnirea Grupului de preotese „Maria Stăniloae” din Arhiepiscopia Germaniei, Austriei și Luxemburgului, desfășurată în perioada 17-19 noiembrie 2023, a avut ca temă principală viața emoțională. Foto: Grupul de preotese „Maria Stăniloae”

În continuare, Lect. Univ. Dr. Dana Opre, de la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, a susținut prelegerea: „O călătorie în culisele vieții emoționale”. Au fost discutate mecanismele biologice de producere a emoțiilor și ideea că emoțiile nu trebuie împărțite între „bune” și „rele”.

Prezentarea a fost urmată de un atelier practic, în care participantele au exersat identificarea propriilor emoții. „S-a dorit a fi un context în care, prin comunicare și colaborare, participantele  să-și dezvolte abilitățile de gestionare eficientă a emoțiilor”, a explicat Lect. Univ. Dr. Dana Opre.

„Am accentuat importanța legăturii dintre gânduri și emoții și am exersat strategii de gestionare a relației gânduri-emoții. Pentru  a facilita accesul doamnelor preotese  la elemente de convergență între perspectiva psihologică și cea teologică, am apelat la o serie de versete din Noul Testament care ilustrează adecvat modalități sănătoase de gândire și care conduc la trăirea unor emoții folositoare.”

Peste 50 de preotese și preoți au participat, în perioada 17-19 noiembrie 2023, la întâlnirea Grupului de preotese „Maria Stăniloae”. Foto: Grupul de preotese „Maria Stăniloae”

În paralel, preoţii au asistat la prelegerea părintelui Agapie Nistor, intitulată „Neuroplasticitatea, metoda de îmbunătăţire a comuniunii ortodoxe şi a funcţionării creierului uman”, și la o prelegere a Prof. Univ. Dr. Adrian Opre, care a vorbit despre consilierea pastorală ca „prelungire firească a actului catehetic și a îndrumării duhovnicești”.

Sprijin prin comuniune și schimb de experiență

Concluziile în plen au fost moderate de doamna preoteasă Cristina Benga, reconfirmându-se necesitatea şi utilitatea reuniunilor de acest tip.

„Întâlnirea pe de o parte are și rostul acesta al apropierilor, dar și acela al găsirii unor mecanisme de susținere, atât a lor personală, cât și a oamenilor care vin să fie îndrumați de preot dar și de preoteasă, pentru că multe din femeile din parohie se apropie mult mai ușor de preoteasă și cred că întâlnirea, respectiv conferințele și atelierele care au avut loc, au avut un rol foarte constructiv și benefic în acest sens, iar toată întâlnirea și cadrul frumos de aici a ajutat foarte mult și constituie și un imbold și pe mai departe”, a spus Preasfințitul Părinte Sofian Brașoveanul.

Evenimentul s-a încheiat festiv duminică, prin oficierea Sfintei Liturghii Arhierești de către Episcopul Vicar al Arhiepiscopiei Germaniei, Austriei și Luxemburgului. Ierarhului i s-au alăturat în slujire pr. Liviu-Paul Ghioc, parohul comunității ortodoxe române din Zell am See, și alți clerici din diaspora.

Evenimentul a fost găzduit, în perioada 17-19 noiembrie 2023, de Parohia Ortodoxă Română Bischofshofen-Zell am See (Austria). Foto: Grupul de preotese „Maria Stăniloae”

„Ne bucurăm de această întâlnire, în care preotesele s-au dovedit a fi foarte active, ca urmare a faptului că sunt preocupate de această temă”, transmite Adina Gilla, coordonatoarea Grupului de Preotese „Maria Stăniloae”.

„Este o întâlnire care nădăjduiesc să pună bazele și unor reuniuni viitoare, deoarece am văzut că nu am reușit să epuizăm tema și chiar au venit deja noi idei de subiecte care trezesc mare interes din partea doamnelor preotese. Acest lucru mă bucură și este o dovadă că întâlnirea are efect.”

„Totodată, bucuria mea este și pentru faptul că întâlnirea ne aduce împreună împlindu-și rostul de a ne ajuta să ne cunoaștem mai bine și de a ne susține reciproc”, a adăugat doamna preoteasă Adina Gilla.

Evenimentul a fost sprijinit de parohiile ortodoxe române din Kufstein, Bischofshofen-Zell am See și Tübingen şi de Centrul Bisericesc Ortodox Român din München.

Informații culese de Bianca Deaconu și Alexandra Ștefan pentru Basilica.ro
Foto credit: Grupul de preotese „Maria Stăniloae”

Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews

Comentarii Facebook


Știri recente