Via Transilvanica prinde contur: Au fost inauguraţi 98 km în Mehedinţi

Prin amplasarea a două borne, la Drobeta Turnu Severin au fost inauguraţi sâmbătă 98 de kilometri din drumul turistic Via Translivanica (VT). O bornă a fost instalată lângă piciorul podului lui Apolodor din Damasc, iar alta în portul Drobeta Turnu Severin.

„Această porțiune marchează capătul drumului Via Transilvanica, un capăt pe care încă nu l-am unit cu restul drumului, dar avem speranța (…) că vom lega toate punctele de pe harta traseului și că într-o bună zi ne vom întâlni la inaugurarea a 1000 de km, de la Putna la Drobeta-Turnu Severin”, se menţionează pe contul de Facebook Via Transilvanica.

VT este un drum turistic între Putna, locul unde se află mormântul Sfântului Voievod Ștefan cel Mare, și Drobeta Turnu Severin, locul unde a intrat în țară Regele Carol I în 1866.

Cele două borne amplasate în Drobeta Trunu Severin sunt opera artiştilor Maxim Dumitraș şi Andrii Doru-Emil.

Alături de voluntarii implicaţi, la inaugurarea bornelor au fost prezenţi sâmbătă, 21 septembrie, amabasadorii proiectului, Alin şi Tibi Uşeriu, dar şi numeroase oficialităţi.

„Cred ca drumul este important și nu capătul”, a declarat Tibi Ușeriu, Ambasador Via Transilvanica.

Proiectul VT – „Drumul care unește” a fost inițiat de organizația Tășuleasa Social în Anul Centenar 2018, la 100 de ani de la Marea Unire a românilor.

Drumul are circa 1.000 km și trece prin 10 județe: Mehedinți, Caraș-Severin, Hunedoara, Alba, Sibiu, Brașov, Harghita, Mureș, Bistrița-Năsăud și Suceava.

În septembrie 2018 a fost inaugurat sectorul drumului din județul Bistrița Năsăud, iar în iulie 2019 cel din Suceava.

Sectorul drumului din județul Suceava are 136 km și trece prin localitățile: Putna, Sucevița, Vatra Moldoviței, Sadova, Fundu Moldovei, Pojorâta, Vatra Dornei, Dorna Candrenilor, Poiana Negri și Poiana Stampei.

Foto credit: Via Transilvanica/Facebook

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns


Știri recente