Marți, 29 aprilie, cu prilejul Zilei Veteranilor de Război, în toate orașele au fost organizate manifestări dedicate celor care s-au luptat pentru credința, libertatea și demnitatea poporului român, iar astăzi ne stau înainte ca modele de vitejie și curaj, informează „Ziarul Lumina”.
La Timișoara, manifestarea dedicată veteranilor de război s-a desfășurat pe esplanada Monumentului Eroilor din Parcul Central și a cuprins o slujbă de pomenire a celor căzuți pe fronturile de luptă, parade militare și depuneri de coroane. În finalul slujbei, preotul militar Radu Bogdan a transmis tuturor celor de față binecuvântarea și prețuirea ierarhilor timișoreni, Înaltpreasfințitul Părinte Nicolae, Mitropolitul Banatului, și Preasfințitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, pentru întreaga activitate și jertfă depusă în apărarea credinței și demnității poporului român. Totodată, au fost rostite alocuțiuni din partea oficialităților locale și județene prezente la eveniment. La manifestare au luat parte reprezentanți ai asociațiilor de veterani de război, cadre militare în activitate, în rezervă și în retragere, dar și timișoreni de toate vârstele. În prezent, în județul Timiș există aproximativ 1.600 de veterani de război și aproape 3.000 de văduve supraviețuitoare ale veteranilor decedați. Instituită prin Hotărârea de Guvern nr. 1222 din 2007, Ziua Veteranilor comemorează jertfa eroilor căzuți pe fronturile unde a luptat Armata Română și îi omagiază pe veteranii care mai sunt în viață, pe văduvele de război și pe văduvele veteranilor de război. Sărbătorirea acestei zile vine să continue obiceiul rânduit de regele Carol I în anul 1908, când s-a decis să le fie adus un omagiu eroilor care au luptat în Războiul de Independență din 1877-1878.





