Vasile Bănescu încheie activitatea la Biroul de Presă al Patriarhiei Române: Un mesaj de mulțumire și noi începuturi

Vasile Bănescu, după o îndelungată activitate în cadrul comunicării instituționale a Patriarhiei Române, își încheie mandatul la Biroul de Presă al Patriarhiei. Într-un mesaj adresat colegilor din presă, acesta a exprimat mulțumiri și a oferit detalii despre viitoarea sa activitate.

„Stimați colaboratori din presă, după mulți ani în care am încercat să împlinesc cu rigoare și onestitate misiunea onorantă de transmitere în spațiul public a mesajului Bisericii, dar și de traducere contextuală cât mai fidelă a conținutului real al creștinismului în zona mediatică și socială, a sosit și timpul așezării unui punct, nu doar în această prea lungă frază, ci și în fraza comunicării mele instituționale cu presa. Decizia așezării acestui punct este una exclusiv(!) personală. Rămân, însă, deschis dialogului public non-instituțional”, a transmis Vasile Bănescu.

El a mulțumit Părintelui Patriarh pentru sprijinul oferit de-a lungul celor 15 ani de colaborare, subliniind importanța prezenței acestuia în fruntea Bisericii ca o garanție a fidelității față de Tradiția Ortodoxiei autentice și valorile creștine europene.

„Europa actuală nu este doar o construcție politică asaltată de un trecător front de zgomot ideologic, ci o lume în sine formată din sute de milioane de oameni credincioși, o lume profund   democratică, ale cărei  rădăcini creștine, în ciuda otrăvitului și manipulatorului alarmism  antioccidental, sunt de neclintit. Din Europa facem parte noi înșine. Cu bunele și relele ei/ ale  noastre, dar mai ales spre binele nostru comun”, a adăugat el.

Vasile Bănescu a anunțat că, începând cu data de 5 iulie, funcția de coordonator al Biroului de Presă al Patriarhiei Române va fi preluată de Preot dr. Adrian Agachi, un teolog cu studii riguroase în Marea Britanie și doctorat la Universitatea din Winchester. „Am convingerea că activitatea Biroului de Presă al Patriarhiei va continua pe aceeași cale a comunicării prompte și adecvate la realitatea bisericească și socială”, a spus Bănescu.

În viitor, acesta va activa în sfera dialogului dintre stat și cultele religioase, fiind parte din echipa Secretariatului de Stat pentru Culte, și va continua să realizeze emisiunea „Credință și cultură” la televiziunea Trinitas.

În încheiere, Vasile Bănescu a mulțumit colegilor din presă pentru relația construită pe respect, încredere și onestitate: „Vă mulțumesc tuturor și fiecăruia în parte pentru foarte buna relație construită în timp.”

Pentru mai multe informații, presa este invitată să contacteze noul consilier coordonator, Preot dr. Adrian Agachi, prin intermediul canalelor oficiale de comunicare ale Patriarhiei Române.

Foto credit: Basilica.ro


Știri recente