Parohia „Nașterea Domnului” din Cluj-Napoca, păstorită de părintele Nicolae Buda a continuat și în acest an proiectul „Să înmulțim iubirea!”, prin care sunt cinstiți credincioșii care au împlinit peste 90 de ani. Între persoanele sărbătorite s-au aflat două doamne, de 98 și de 97 de ani, care sunt pentru cei din jur modele de iubire și credință în Dumnezeu, informează „Ziarul Lumina”.
Una dintre persoanele sărbătorite în Parohia „Nașterea Domnului”, Lucreția Brad, a împlinit 98 de ani, în data de 5 august 2014. Povestea vieții ei s-a derulat în vremuri tulburi, de război și pace. Războiul i-a luat soțul, din familia cu cei trei copiii, și l-a purtat departe de țară, până în Ulianowka din Ucraina, unde și-a pierdut viața cu eroism. Cu câteva luni înainte, pe 21 iunie 1941, tatăl îngrijorat scria celor de acasă: „Rog pe soția mea, Lucreția, să îngrijească de cei trei micuți. Vreau ca în viață să-și dea silința ca să învețe și să-și formeze o carieră. Crește-i așa cum se cere și fă oameni din ei! Micul nostru cămin să nu fie înstrăinat, țineți de el că este al nostru. Dragă Lucreția, fii tare, orice s-ar întâmpla, să nu disperi niciodată. Dumnezeu o să vă călăuzească pe căile bune”. Lucreția (născută Sarca, la 5 august 1916, în Gălășeni, județul Cluj), la 25 de ani, după șapte ani de căsătorie, a rămas văduvă cu trei copii.
După cum a spus, în cei 98 de ani de viață, Dumnezeu și îmbărbătările soțului ei au însoțit-o pretutindeni: în Banat, la sora ei, unde a lucrat pământul până în 1960, apoi la fiul ei cel mare, Nicolae, la Viișoara, Bistrița, iar din 1972 la Cluj, la fiul Mircea. Cei trei băieți, Nicolae, Sabin și Mircea, au împlinit dorința tatălui lor, învățând și dobândind o profesie după aptitudinile lor. Dăruirea și răbdarea ei au fost răsplătite, iar din iubirea ei, familia a crescut, astfel că fiii, nepoții și strănepoata sunt dovada că „Dumnezeu i-a călăuzit pe căile cele bune”, după îndemnul soțului.
Sărbătorită la 97 de ani, la biserică
De asemenea, o altă persoană sărbătorită, de data aceasta la biserica parohială, duminică, 10 august, după Sfânta Liturghie, a fost Maria Șopterean care a împlinit 97 de ani și care este nelipsită de la toate slujbele. Deși a avut o viață zbuciumată, văduvă de război, din 1943, Maria Șopterean și-a păstrat seninătatea și încrederea în Dumnezeu: „Să nu credeți că n-am avut și eu necazuri, dar Bunul Dumnezeu m-a ajutat și m-a întărit!”, iar acest lucru este întărit prin dragostea pentru biserică, al cărei prag îl calcă aproape în fiecare zi.
Parohia „Nașterea Domnului” derulează mai multe activități în care sunt sărbătoriți credincioșii, cu diferite ocazii. Astfel, alături de programul „Luna credincioșilor”, se desfășoară și programul „Numai împreună înmulțim bucuria!”, în cadrul căruia sunt sărbătoriți toți credincioșii care și-au aniversat în decursul unei luni ziua de naștere.