La 24 ianuarie 2016 aniversăm 157 de ani de la Unirea Principatelor Române (1859), moment istoric înfăptuit la Bucureşti într-o clădire a Bisericii, situată pe Dealul Mitropoliei, pe locul unde se află acum Palatul Patriarhiei.Unirea Principatelor Române a fost sărbătorită duminică, 24 ianuarie 2016, şi la Patriarhia Română.
Sfânta Liturghie la Catedrala Patriarhală a fost oficiată de Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal.
În cuvântul de învăţătură rostit cu acest prilej, Preasfinţia Sa a precizat faptul că Aniversarea Unirii Principatelor Române este o sărbătoare națională, dar și cu un profund caracter bisericesc.
De asemenea, Ierarhul a arătat că actul istoric din urmă cu 157 de ani a fost înfăptuit cu contribuția oferită de Biserica Ortodoxă Română pe parcursul mai multor secole.
„Tipăriturile vechi româneşti începând cu «Noul Testament de la Bălgrad», chiar şi cu scrierile din a doua jumătate a secolului al XVI-lea, tipăriturile lui Coresi şi până la cele din zorii modernităţii româneşti au subliniat întotdeauna unitatea noastră, originea comună a tuturor românilor, faptul că ne tragem de la Râm sau de la Roma căci strămoşii noştri au fost romanii şi dacii, că avem aceeaşi credinţă, aceeaşi limbă. Aceste idei fundamentale au fost cultivate secole de-a rândul de ierarhii ortodocşi români, de călugării cărturari şi de preoţii de la parohii”.
Ierarhii Bisericii Ortodoxe au avut un rol hotărâtor chiar în realizarea actului unirii, a mai precizat Preasfințitul Părinte Episcop Varlaam Ploieșteanul.
„La Bucureşti, Mitropolitul Nifon, după ce Alexandru Ioan Cuza a fost ales în 05 ianuarie 1859 domn al Moldovei, aici în 24 ianuarie 1859, după Slujba de Te-Deum, i-a pus pe toţi deputaţii să jure pe Evanghelie şi pe Sfânta Cruce în faţa Icoanei Preasfintei Treimi că la Adunarea din după-amiaza aceleiaşi zile îl vor vota pe Alexandru Ioan Cuza. Şi aşa se explică faptul că aici la Bucureşti Alexandru Ioan Cuza a fost ales cu unanimitate de voturi”.
Preasfinţia Sa a mai adăugat că rolul de a consolida unitatea și solidaritatea națională revine de acum generațiilor prezente și viitoare.
În cadrul Sfintei Liturghii au fost pomeniți făuritorii Unirii, în frunte cu Domnitorul Alexandru Ioan Cuza, Mitropolitul Nifon al Țării Românești și Mitropolitul Sofronie Miclescu al Moldovei.
La finalul sfintei slujbe, Preasfinţia Sa a oficiat şi o slujbă de Te Deum ca mulțumire adusă lui Dumnezeu pentru împlinirea acestui act măreț din istoria poporului român la înfăptuirea căruia Biserica Ortodoxă Română a avut o contribuție importantă.