Un seminar despre duhovnicii și mărturisitorii români din secolul XX a avut loc la München

Un seminar dedicat duhovnicilor și mărturisitorilor români din secolul al XX-lea s-a desfășurat la finalul săptămânii trecute, la Institutul de Teologie Ortodoxă al Universității din München și la Centrul Bisericesc Român, în Germania.

Seminarul a fost organizat de preoții profesorii Daniel Benga și Mihail Săsăujan și a adus în prim-plan moștenirea culturală și spirituală lăsate ca testament de duhovnicii români din secolul trecut.

În cadrul reuniunii științifice, Preasfințitul Părinte Sofian Brașoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Germaniei, Austriei și Luxemburgului, i-a încurajat pe participanți să-și păstreze demnitatea identitară și de credință. La eveniment au luat parte mai mulți profesori și studenți din alte Biserici Ortodoxe.

„În cadrul seminarului am avut bucuria să-l prezint pe părintele Teofil (Părăian), să le spun tinerilor studenți câte ceva despre modul în care acesta se raporta la Sfânta Scriptură, la Tradiția Bisericii, la textele de slujbă, la comorile din Filocalie și din Pateric, la modul în care privea relația cu celelalte confesiuni”, a transmis Preasfințitul Părinte Sofian pentru Trinitas TV.

Tematica seminarului

Părintele Daniel Benga a explicat tematica seminarului, menționând că evenimentul a abordat marii sfinți canonizați în acest An Centenar, precum și alți părinți duhovnicești români.

„Ca bază de lucru avem o carte excepțională, apărută în urmă cu câteva luni, care se numește Părinți duhovnicești români din secolul XX”.

Cartea pe care s-a bazat seminarul a fost editată de prof. Karl Pinggera de la Universitatea din Marburg (Rumänische geistliche Väter des 20. Jahrhundert. Eine Anthologie, Paulinus Verlag, 2024) și de părintele Ovidiu Ioan.

La finalul seminarului, Preasfințitul Părinte Sofian a mulțumit părinților profesori pentru implicare și studenților pentru referatele prezentate.

Foto credit: Basilica.ro


Știri recente