Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul a explicat joi de ce este importantă sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei pentru noi, românii. „Pentru că Sfântul Apostol Andrei este strâns legat de identitatea noastră spirituală, de credinţa noastră creştin-ortodoxă apostolică”, predicând creștinismul în zona Dobrogei, a explicat Preasfinția Sa.
„În societatea actuală, impactul globalizării conduce adeseori la diminuarea sau erodarea identității naționale, spirituale; cu toate acestea, românii, ca şi alte popoare, acordă o însemnătate deosebită Zilei Naţionale sau Sfântului ocrotitor, patronului spiritual al poporului”, a spus episcopul vicar patriarhal.
„Un popor nu poate exista fără repere de identificare, fără simboluri și fără sărbători. Însăşi națiunile cele mai avansate, dar mai atinse de globalizare, constată că trebuie să-şi asume din nou spiritualitatea, cultura, tradiţiile şi valorile definitorii.”
„Pentru că toate acestea au constituit izvorul libertăţii, al unităţii, al puterii, al prosperității şi ascendentul lor moral ca forță a binelui în lume”, a explicat Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul.
„Așa cum îşi serbează și alte popoare sfântul ocrotitor sau patronul național, deși unele au primit creștinismul mult mai târziu decât poporul român, şi noi, românii, avem conștiința că am primit credința în Hristos prin propovăduirea Sf. Ap. Andrei.”
Părintele Bisericii românești și ocrotitorul Catedralei Naționale
„Sfântul Apostol Andrei a avut o legătură specială cu teritoriul ţării noastre, fiind părintele creștinismului românesc. El a propovăduit Evanghelia lui Hristos și în Sciţia, în Dobrogea de astăzi, de aceea ținutul Dobrogei este socotit «leagănul Ortodoxiei românești»”, a adăugat ierarhul.
Pentru că Sf. Ap. Andrei i-a chemat la Hristos pe fratele său, Petru, și pe prietenul său, Filip, împreună cu care și-a desfășurat misiunea apostolică, „avem astfel doi Apostoli care au predicat la noi, pe teritoriul ţării noastre”.
„Ca şi alte ținuturi ale misiunii Sfinţilor Apostoli şi ținutul Dobrogei, ținut al misiunii Sf. Ap. Andrei, a fost udat cu sângele a nenumărați martiri creştini din primele veacuri, dintre care noi cunoaștem azi doar puține nume, precum: Sfinţii Martiri Epictet şi Astion de la Halmyris, ori Sfinţii Martiri de la Niculițel: Zoticos, Atalos, Kamasis și Filipos” a amintit Episcopul Vicar Patriarhal Paisie Sinaitul.
„Un gest plin de semnificații spirituale şi istorice a fost așezarea în piciorul Sfintei Mese a Altarului Catedralei Mântuirii Neamului, în ziua sfințirii (25 noiembrie 2018), a părticelelor din moaştele sfinţilor martiri din Dobrogea, din primele veacuri creştine, discipoli ai învățăturii Sfântului Apostol Andrei, de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.”
„Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a proclamat în anul 1997 pe Sfântul Apostol Andrei «Ocrotitorul României», iar patru ani mai târziu, în 2001, ziua sa de prăznuire, 30 noiembrie, a devenit sărbătoare bisericească naţională. Este un gest de recunoştinţă faţă de Sfântul căruia îi datorăm formarea noastră ca popor creştin”, a amintit Preasfinția Sa.
Sărbătoare națională
„Din anul 2012 ziua de 30 noiembrie este consacrată ca «zi de sărbătoare legală în care nu se lucrează». Această hotărâre, ratificată de Parlament și promulgată de Președintele României, a fost posibilă după multe strădanii și demersuri ale Bisericii noastre, exprimate prin cererile oficiale ale Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, din anii 2008 și 2011”, a mai precizat ierarhul.
„Numele Sf. Ap. Andrei este foarte popular la creștini în general, cât și la români, de asemenea. Pornind de la cuvintele greceşti aner – andros = om şi andreios = curajos, s-au format multe nume de persoane, exprimând calitatea de om energic, curajos, bărbat vrednic. Există şi o formă feminină, Andreea; amândouă prenumele au multe variante şi diminutive.”
„Tuturor celor care sărbătoresc astăzi ziua onomastică le facem urări de sănătate, bună sporire și La mulți ani! Să ne ajute tuturor Sf. Ap. Andrei să-i urmăm credința puternică și să simțim și noi, în viața noastră, chemarea lui Hristos de a-i fi ucenici, spre slava lui Dumnezeu şi mântuirea noastră”, a încheiat Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul.
Episcopul Vicar Patriarhal Paisie Sinaitul a oficiat joi Sfânta Liturghie la Paraclisul Catedralei Naționale din Capitală.
Vezi și:
Foto credit: Basilica.ro / Raluca Ene
Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews