Un nou volum în seria Părinți și Scriitori Bisericești

Sfântul Vasile cel Mare a fost unul dintre marii Părinți ai Bisericii. El este cunoscut pentru opera filantropică imensă și spiritul organizatoric extraordinar. Ca Teolog este așezat în rândul marilor cugetători și trăitori ai Bisericii, alături de Sfinții Grigorie de Nazianz, Grigorie de Nyssa și Ioan Gură de Aur.

Totodată, Sfântul Vasile este și printre primii Părinți care oferă un cadru pentru organizarea vieții monahale, plecând de la Sfânta Scriptură, de la modelul asceților egipteni și palestinieni dar și de la propria experiență de trăitor. Așa s-au născut faimoasele Reguli mari și mici, așa s-au născut Constituțiile ascetice. Acestea au fost publicate, de curând, alături de alte scrieri, în noua colecție „Părinți și Scriitori Bisericești”, în volumul 5.

Operele sunt grupate sub titlul „Scrieri morale și ascetice”. Un studiu introductiv amplu, scris de Pr. Prof. Univ. Dr. Vasile Răducă și intitulat „Asceza creștină și modelul de asceză și viață morală propus de Sfântul Vasile cel Mare”, ne introduce în atmosfera acestor lucrări fondatoare ale monahismului creștin.

Operele traduse și reunite în volumul 5 sunt Regulile morale, Regulile mari, Regulile mici, Cuvintele ascetice și Constituțiile ascetice.

Cartea poate fi consultată la bibliotecile școlilor de Teologie din Patriarhia Română sau poate fi cumpărată de la Librăria Cărților Bisericești (Intr. Miron Cristea nr. 6), Librăria „Ortodoxia” (Calea Victoriei nr. 45, lângă biserica Krețulescu), Galeriile „Cuvântul Vieții”, prin comandă pe internet la adresa [email protected], precum și de la pangarele bisericilor și mănăstirilor din cuprinsul Arhiepiscopiei Bucureștilor.

Comentarii Facebook


Știri recente