Un nou stareț pentru Mănăstirea Cetățuia din Iași

La Mănăstirea Cetăţuia din Iaşi a avut loc luni, 25 ianuarie 2016, instalarea în demnitatea de stareţ a părintelui protosinghel Arsenie Hanganu de către Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, în prezenţa părintelui arhimandrit Nichifor Horia, stareţul Mănăstirii Sfinţii Trei Ierarhi din Iaşi şi exarhul administrativ al Arhiepiscopiei Iaşilor, informează site-ul doxologia.ro. Rânduiala instalării a avut loc după oficierea Sfintei Liturghii.

În cuvântul rostit cu acest prilej, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a menţionat că aşteaptă de la noul stareţ al Mănăstirii Cetăţuia să continue şi să intensifice lucrarea înaintaşului său şi, de asemenea, să fie dedicat vieţii monahale: „Părintele Arsenie, ca prim ajutător al stareţului Partenie Petric, preia de la acesta conducerea acestei sfinte mănăstiri. Ne rugăm ca noul stareţ să fie împodobit cu darul răbdării, al cuminţeniei şi al şederii de strajă, astfel încât lucrarea părintelui Partenie să fie continuată şi intensificată. Nădăjduim că şi părinţii, cei de acum şi cei care, cu mila Domnului, se vor adăuga acestei cinstite obşti, vor veghea alături de noul stareţ ca Mănăstirea Cetăţuia să fie loc de sfinţenie şi loc de împreună- rugăciune a monahilor şi a credincioşilor din parohiile oraşului, care găsesc aici tărâm de scăpare întru cele ale Duhului, întru cele ale lui Dumnezeu“.

La final, conform rânduielii, părinţii Mănăstirii Cetăţuia au făcut metanie şi au luat binecuvântare de la noul stareţ.

***

Preacuviosul părinte protosinghel Arsenie Hanganu s-a născut în anul 1974, în comuna Beceni din judeţul Buzău, primind numele de botez de Adrian Constantin. A urmat cursurile Liceului de Chimie Buzău în perioada 1989-1993. După terminarea studiilor liceale a îmbrăţişat viaţa monahală, intrând ca frate în Mănăstirea Horaiţa din judeţul Neamţ, în data de 25 august 1993. În data de 20 martie 1994, a fost tuns în monahism, primind numele de Arsenie. În luna august a anului 1995 a fost transferat în obştea Mănăstirii Cetăţuia, judeţul Iaşi, unde a îndeplinit ascultările de secretar şi de econom al mănăstirii. În luna octombrie a anului 1997, a fost hirotonit ierodiacon şi apoi ieromonah, pe seama aceleiaşi mănăstiri. În anul 2008 a fost hirotesit protosinghel.

Între anii 1995-2000 a frecventat şi absolvit cursurile Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi, iar între 2000-2005 pe cele ale Facultăţii de Litere din cadrul Universităţii „Al. I. Cuza“ din Iaşi. În perioada 2006-2008 a urmat cursurile de Master din cadrul Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi, secţia Istorică-Practică. Începând cu luna ianuarie a anului 2006, a fost numit în ascultarea de egumen al Mănăstirii Cetăţuia din Iaşi. Din luna august a anului 2008, îndeplineşte ascultarea de secretar al Sectorului exarhat din cadrul Arhiepiscopiei Iaşilor.

Comentarii Facebook


Știri recente

O săptămână de post și filantropie: Repere

A cincea săptămână din Postul Mare a fost o nouă săptămână a filantropiei la nivelul Bisericii Ortodoxe Române. Grăuntele de lumină Una dintre cele mai consistente campanii filantropice se desfășoară la Iași. În cadrul proiectului…

Muzeu băcăuan dedică o expoziție Mănăstirii Bogdana de pe Valea Trotușului, unde a fost stareț Sf. Teodosie de la Brazi

Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău, în parteneriat cu Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, a inaugurat joi expoziția foto-documentară „Istorie, Sfințenie și Moștenire: Mănăstirea Bogdana”. Au fost expuse fotografii, manuscrise, documente, obiecte liturgice și de cult și icoane, precum și…