Un nou preot în Episcopia Ortodoxă Română a Spaniei și Portugaliei

Episcopia Ortodoxă Română a Spaniei și Portugaliei are începând de sâmbătă, 17 martie, un nou preot: diaconul Sorin Cosmin Trică a fost hirotonit întru preot de către Preasfințitul Părinte Episcop Timotei, în cadrul Sfintei Liturghii arhierești săvârșită în Paraclisul Episcopal „Nașterea Domnului” din Villalbilla, Madrid, după cum informează site-ul episcopiaspanieiportugaliei.es.

Alături de Preasfinția Sa au slujit pr. prof. Alin Marian Pleșa de la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Ioan Gură de Aur” din Târgoviște, protos. Nicodim Moldovan din Parohia „Sfântul Vasile cel Mare” din Salamanca, pr. Dan Tătăran, numit preot paroh al Parohiei „Sfânta Cuvioasă Maria Egipteanca” din Las Palmas de Gran Canaria, și părintele diacon Claudiu Nicoară, secretarul administrativ al episcopiei.

Potrivit rânduielii, în cadrul Sfintei Liturghii Preasfințitul Timotei a săvârșit hirotonirea întru preot a diaconului Sorin Cosmin Trică, însă înainte de momentul înveșmântării l-a conștientizat de misiunea pe care și-a asumat-o: „Dumnezeu lucrează mântuirea păcătoșilor prin păcătoși, pentru că niciunul dintre noi nu suntem fără de păcat. Deci, Dumnezeu cheamă la slujire oameni păcătoși, dar care sunt dornici de jertfire, pentru că preoția este în primul rând o jerftă. Părinte, să nu aștepți niciodată cinstea, pentru că cinstea este a lui Hristos. Dacă primim cele de laudă din partea credincioșilor, le primim datorită jertfei pe care Mântuitorul a făcut-o. Va fi și cinste, dar vor fi și hule împotriva noastră, așadar, așa cum știm să primim cinstea, să știm să primim și hula. Trăim într-o lume care se îndepărtează de Dumnezeu tot mai mult, într-o lume anticlericală, pntru că nu mai participă credincioșii la slujbe și cred că se pot mântui prin ei înșiși. În aceste condiții, trebuie să te jertfești pentru a-i aduce pe credincioși în staul!”.

De asemenea, Părintele Episcop Timotei a amintit de situația dificilă prin care trec românii din Spania, din punctul de vedere al locurilor de muncă, situație în care unii aleg calea de întoarcere în România, însă a subliniat necesitatea păstoririi acelora care, totuși, rămân.

Înainte de a fi hirotonit preot misionar în cadrul Protopopiatului Asturias, părintele Sorin Cosmin Trică a slujit ca diacon vreme de un an în parohia din Salamanca, tot aici urmând să slujească o perioadă ca preot, sub îndrumarea protosinghelului Nicodim Moldovan, părintele paroh.

În Salamanca a fost înființată o parohie pentru românii ortodocși la 1 ianuarie 2008, iar în prezent în întreaga provincie sunt înregistrați aproximativ 6.000 de români. Pentru aceștia, prin bunăvoința Episcopului Catolic Carlos Lopez, slujbele se oficiază în biserica Santa Maria de Caballeros.

La sfârșitul Sfintei Liturghii, ca în fiecare sâmbătă din acest post, s-a oficiat o slujbă de pomenire pentru cei adormiți, în rugăciune fiind amintit și vrednicul de pomenire Mitropolitul Bartolomeu al Clujului, care la data de 18 martie, ar fi împlinit 91 de ani.

Comentarii Facebook


Știri recente