Un nou paraclis școlar în Episcopia Caransebeșului

Preasfințitul Lucian, Episcopul Caransebeșului, s-a aflat marți, 17 septembrie 2013, în mijlocul elevilor și a profesorilor de la Școala Primară din Voislova. Cu acest prilej, ierarhul, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a sfințit paraclisul școlar cu hramul „Sfântul Ierah Iosif cel Nou de la Partoș”, ocrotitorul Banatului, amenajat în incinta unității de învățământ, după cum ne-au transmis Diac. Nicolae Codrea și Darius Herea.

„Ne bucurăm pentru că astăzi Preasfințitul Lucian, Episcopul Caransebeșului, a sfințit această capelă școlară din Voislova, am avut această inițiativă de a construi un locaș de rugăciune alături de primarul comunei Zăvoi. Este important ca să existe o capelă într-o școală, pentru că înlesnește activitatea didactică a profesorului de religie iar elevii vor înțelege mai bine tainele Mântuitorului nostru Iisus Hristos și totodată, elevii participă activ și direct la viața religioasă”, a arătat Ion Pârvu, directorul Școlii Gimnaziale din Zăvoi.

De asemenea, au fost binecuvântate cancelaria și sălile de clasă și s-au înălțat rugăciuni pentru binecuvântarea noului an școlar și pentru buna învățare a elevilor care frecventează cursurile școlii din localitate. La slujbă, au participat autorități locale, conducerea școlii, cadre didactice, precum și elevi însoțiti de părinții acestora. Capela școlară a fost amenajată printr-un parteneriat rodnic între Primăria comunei Zăvoi și Școala din din localitate.

În cuvântul său, Preasfințitul Lucian, a mărturisit: „Dacă anul trecut, tot în luna septembrie, am sfințit o capelă, un paraclis, în incinta școlii din localitatea Zăvoi, iată, anul acesta, tot în luna septembrie, în a doua zi după începerea noului an școlar și în a treia zi după sărbătoarea ocrotitorului Banatului, Sfântul Ierarh Iosif cel nou de la Partoș, care a devenit de astăzi înainte și ocrotitorul acestei capele școlare, în această zi aleasă și binecuvântată de Dumnezeu, suntem aici la Voislova, pentru a sfinți acest paraclis școlar. Totodată, am binecuvântat școala din Voislova, rugându-ne pentru ctitorii acestei capele școlare, pentru cadrele didactice care își desfășoară activitatea aici și pentru toți elevii care învață și își deschid inimile și mințile în această instituție de învățământ. I-am mulțumit lui Dumnezeu pentru toate binefacerile revărsate asupra noastră și L-am rugat să ne binecuvânteze pe toți, să ne ajute să rămânem aproape unii de alții și cu toții mai aproape de El și de învățătura Lui cea sfântă. Este într-adevăr o zi aleasă, o zi care va rămâne în istoria comunei Zăvoi, în istoria parohiei Voislova și a acestei școli. Astăzi întregim această lucrare misionară și duhovnicească, prin sfințirea celei de-a treia capele școlare de pe raza comunei Zăvoi”.

La final, chiariarhul a dăruit conducerii școlii o icoană cu Maica Domnului. De asemenea, toți cei prezenți au fost miruiți și au primit din partea Preasfințitului Lucian iconițe.

Comentarii Facebook


Știri recente