Cultural

Biserica Doamnelor din Iași a fost din nou loc de întâlnire pentru experți și cercetători

Biserica Doamnelor din Iași a fost din nou loc de întâlnire pentru experți și cercetători
Foto creditFiideajutor.ro

În prima parte a lunii trecute, șantierul de restaurare al Bisericii „Sfinții Atanasie și Chiril” din Iași, cunoscută sub numele de Biserica Doamnelor, a devenit, pentru câteva ore, loc de întâlnire pentru importanți specialiști în patrimoniu construit din țară și din străinătate.

Vizita a avut loc în cadrul celei de-a 28-a ediții a Simpozionului Internațional „Monumentul–Tradiție și Viitor”, desfășurat la Iași între 7 și 10 octombrie, o manifestare de prestigiu dedicată cercetării, conservării, restaurării și valorificării patrimoniului cultural construit.

O delegație numeroasă formată din istorici, arhitecți, restauratori, conservatori și cercetători, îndrumată de doamna Aurica Ichim, manager al Muzeului Municipal „Regina Maria” din Iași în calitate de gazdă, a ajuns pe șantierul de pe strada Sf. Atanasie nr. 20, acolo unde biserica a fost vizionată ca studiu de caz și bune practici în restaurarea monumentelor.

Din delegație a făcut parte și Arhim. Policarp Chițulescu, consilier patriarhal și directorul Bibliotecii Sfântului Sinod.

Catapeteasma, în centrul discuțiilor

Din delegația experților a făcut parte și Arhim. Policarp Chițulescu, consilier patriarhal și directorul Bibliotecii Sf. Sinod. Foto credit: Fiideajutor.ro

 

Printre specialiștii prezenți s-au numărat și restauratori de pictură de catapeteasmă, deoarece iconostasul Bisericii Doamnelor este considerat unul dintre cele mai frumoase din Moldova, fiind recent demontat pentru expertiză și cercetare.

Restaurarea acestuia va face obiectul unui proiect dedicat. Vizita a oferit specialiștilor ocazia de a vedea direct, pe șantier, stadiul acestei lucrări delicate.

O revenire după 12 ani

Biserica s-a mai aflat, cu aproximativ 12 ani în urmă, în atenția specialiștilor reuniți în cadrul aceluiași Simpozion. Revenirea lor în 2026 a oferit o perspectivă comparativă rară: posibilitatea de a vedea cât s-a schimbat biserica în ultimul deceniu și care este stadiul actual al lucrărilor de restaurare, consolidare și punere în valoare.

La vizită au fost prezenți și reprezentanții companiei care execută lucrările, care au prezentat soluțiile tehnice aplicate și a particularitățile din proiect.

Restaurarea continuă

Lucrările de restaurare continuă la Biserica Doamnelor, dar mai este nevoie de sprijin. Foto credit: Fiideajutor.ro

Urmărirea, evaluarea și recunoașterea la nivel profesional, național și internațional, a lucrărilor de restaurare este o garanție suplimentară că fiecare donație susține un proiect desfășurat cu rigoare și responsabilitate, transmit reprezentanții Arhiepiscopiei Iașilor.

Campania de strângere de fonduri desfășurată de Fiideajutor.ro, Platforma Faptelor Bune a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, vizează etapa care deja se desfășoară pe șantier: lucrările la Sfântul Altar, la Sfânta Masă și la catapeteasmă, una dintre cele mai valoroase componente ale bisericii.

De ce se cheamă „Biserica Doamnelor”

80% din fonduri sunt alocate pentru consolidarea Bisericii Doamnelor. Fiideajutor.ro ajută cu un sfert din contribuția comunității – fonduri destinate renovării altarului și iconostasului. Foto credit: Fiideajutor.ro

„Biserica Doamnelor” se cheamă astfel deoarece ea a fost încredințată Societății Ortodoxe a Femeilor Române din Iași și funcționează ca paraclis pentru Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie, unde se roagă bolnavi și cadre medicale.

Particularitatea acestui lăcaș constă în faptul că nu are un ctitor oficial, fiind păstrat și refăcut, de-a lungul timpului, prin grija fiecărei generații.

Situată într-o zonă liniștită a orașului, în apropierea locului numit odinioară „Cimitirul săracilor”, biserica datează din secolul al XVII-lea (1640–1660) și reprezintă un reper discret, dar semnificativ pentru istoria Iașului.

De-a lungul timpului, biserica a trecut prin incendii, bombardamente în perioada celui de-al Doilea Război Mondial și cutremure majore, inclusiv cele din 1940 și 1977, care au afectat structura clădirii.

Stadiul strângerii de fonduri

Valoarea totală a proiectului de renovare și reconsolidare depășește 1.000.000 de euro. Contribuția necesară din partea comunității este de aproximativ 100.000 de euro, din care platforma Fiideajutor.ro și-a asumat să strângă 25.000 pentru lucrările la Sfântul Altar, Sfânta Masă și catapeteasmă. Până în prezent, s-au strâns aproximativ 10.000 de euro.

Fiecare donator care contribuie cu cel puțin 300 de lei primește un certificat de ctitorie semnat de Pr. Paroh Dumitru Păduraru, o mărturie că numele său va fi pomenit la Sfântul Altar.

„Ne dorim ca, până la finalul proiectului, fiecare ieșean care trece pe lângă Biserica Doamnelor să poată spune că a avut și el un rol în salvarea ei”, transmit reprezentanții Fiideajutor.ro.

Donează

RON: RO27BACX0000003010578064
EUR: RO70BACX0000003010578066
USD: RO43BACX0000003010578067

Banca: UniCredit Iași Titular cont: Arhiepiscopia Iașilor
Mențiune: BISERICA DOAMNELOR

Distribuie
Pe același subiect

Abonează-te la Binele de știut

Newsletterul Basilica va aduce săptămânal în inbox vești din viața Bisericii

Alte știri
  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
  5. 5