Un nou paraclis al Mănăstirii Brâncoveanu

În apropiere de Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus, s-a așezat piatra de temelie pentru un nou lăcaș de cult, în apropiere de izvorul părintelui Arsenie Boca, informează „Ziarul Lumina”.

Aici va fi zidit un paraclis ce va avea hramul „Sfântul Cuvios Arsenie cel Mare”, care va ține de Mănăstirea de la Sâmbăta de Sus.

Slujba religioasă prin care s-a așezat piatra de temelie a fost oficiată luni, 4 februarie, de Înalt Preasfințitul Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului. Din soborul de preoți au făcut parte starețul mănăstirii, arhimandritul Ilarion Urs, și numeroși preoți din satele învecinate mănăstirii. Au participat monahii din obștea de la Sâmbăta de Sus, mulțimi de credincioși din Țara Făgărașului, iar răspunsurile liturgice au fost date de corul Parohiei Drăguș din apropiere, membrii acestuia participând la eveniment înveșmântați în frumoasele costume populare specifice comunității lor din Țara Făgărașului.

Pelerinaj la izvorul minunat

Locul în care se află izvorul cunoscut de oameni prin intermediul marelui duhovnic din Ardeal este în permanență vizi tat de credincioși din întreaga țară. Pelerinii nu caută aici doar apa cristalină a izvorului, ci mai ales bogăția duhovnicească ce izvorăște din aceste locuri binecuvântate de Dumnezeu.

„Acest izvor de lângă mănăstire a dat posibilitatea multora să se bucure de prospețimea apei care vine ca binecuvântare de la Dumnezeu, dar și posibilitatea de a medita spre mântuirea sufletului, de a ne reaminti de cuvintele pe care ni le-a lăsat ca învățătură și ca pildă părintele Arsenie atât timp cât a fost aici, la mănăstirea de la Sâmbăta de Sus”, a spus IPS Mitropolit Laurențiu.

Terenul pe care va fi zidit paraclisul nu aparține în prezent Mănăstirii Brâncoveanu, dar va fi donat așezământului monahal în viitorul apropiat.

Izvorul de lângă mănăstire era locul unde, adesea, părintele Arsenie Boca se întâlnea cu pelerinii pentru a le vorbi și a se ruga împreună cu ei, iar până în zilele noastre acest loc a rămas un loc de popas duhovnicesc.

Comentarii Facebook


Știri recente