Un nou număr al suplimentului „Lumina Educaţiei“

Ziarul Lumina apare astăzi împreună cu numărul 5 al suplimentului „Lumina Educaţiei“, realizat în cooperare cu Sectorul teologic-educaţional al Patriarhiei Române. Puteţi citi în această ediţie o analiză despre miza educaţiei în contextul provocărilor societăţii actuale, precum şi alte articole care abordează interdisciplinar rolul orei de religie în dezvoltarea armonioasă a copiilor şi tinerilor. De asemenea, aflăm din acest număr că şi copilul poate fi educator pentru propriii părinţi, dar şi despre modul în care părinţii trebuie să se raporteze la copiii care susţin în această perioadă examene naţionale. Semnatarii acestui număr sunt: Adrian Lemeni, Florin Micu, Victor Marola, Irina Horga, pr. Vasile Crețu, Florian Filat, Alexandru Mălureanu.


Știri recente

Patriarhul Daniel despre Adormirea Maicii Domnului: Luminează taina Bisericii şi a sfârşitului creştinesc al vieţii omului (Integral)

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a predicat sâmbătă, de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, la Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Reședința Patriarhală. Preafericirea Sa a prezentat istoricul sărbătorii și principalele învățături duhovnicești despre Adormirea Maicii…