Există o frumusețe a vremurilor tainice de odinioară, roditoare și astăzi. Datorită ei, viața capătă zâmbet, bunătatea își regăsește chipul, iar cel ce crede în Dumnezeu se simte din plin părtaș la lucrare. Orice nume ai căuta acestei stări, tot frumusețe trebuie să-i spui, căci ceea ce este taină, taină rămâne și, în taină și credință, omul se curăță, se desăvârșește.
Acest sentiment l-am trăit și noi, pelerini ajunși la Florești, în Episcopia Giurgiului, când ne-am închinat în Biserica „Sfântul Nicolae” din localitate, ctitorie în stil brâncovenesc a comisului Stoian Florescu, mare dregător al domnitorului Șerban Cantacuzino.
Timpul curge, precaritatea celor omenești ne face și pe noi trecători, dar cele de la Domnul se înveșnicesc. Acesta este adevărul pe care trebuie să-l vedem, să-l înțelegem și să-l trăim, dincolo de încercările cotidiene, de neîmplinirile și bucuriile pasagere. Biserica, prin lucrarea ei, te primește în taină, în comuniunea cu cerul, te face mai frumos și mai bun. Iar sufletul se preface și el în biserică. Aceasta este partea cea mai curată din om. Ca lăcaș de cult, biserica se înnoiește permanent, se înfrumusețează, se înalță prin veacuri, pentru a dăinui în veac. Biserica cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae” din Parohia Florești, Protopopiatul Bolintin, Episcopia Giurgiului, a ajuns la noi frumoasă și vie, trecând prin aproape 300 de ani de viață.
Ctitoria dregătorului lui Șerban Cantacuzino
Sfântul lăcaș fost ridicat între anii 1690 și 1715 de către comisul Stoian Florescu, mare dregător al domnitorului Șerban Cantacuzino. După trecerea lui la Domnul, lucrările au fost continuate și finalizate prin grija doamnei Voichița, soția lui Istrate Florescu, cumnata comisului Stoian Florescu. Fresca bisericii a fost executată de pictori din școala zugravului grec Constantinos, reprezentant de seamă al picturii de la curtea domnitorului Constantin Vodă Brâncoveanu.
Lăcașul este construit în stil autentic brâncovenesc, cu pridvor deschis și cu o singură turlă. Începând cu 2007, biserica a intrat într-un proces de restaurare a interiorului, pictura fiind în cea mai mare parte refăcută, păstrându-se fragmentele de pictură originală, bine conservate, de la 1714-1715, respectiv Pantocratorul, Maica Domnului și sinoadele ecumenice, care sunt pictate în pronaos. Pictura veche a catapetesmei nu s-a mai păstrat, ea fiind realizată mai târziu în ulei. De aceea, a fost înlocuită cu o alta. „Împreună cu pictorul Cătălin Palamariu, am realizat un proiect al acestei lucrări noi. Așa s-a ajuns la ceea ce se vede astăzi. Odată terminată pictura catapetesmei de zid, am achiziționat și ușile împărătești, și pe cele diaconești, realizate din lemn de stejar, foarte frumos sculptate”, ne mărturisește părintele paroh Andrei Petrache.
Slujitori la altar și în biserica din inimă
Cele două etape în care s-a realizat fresca, situate în timp la câteva veacuri distanță una de alta, te poartă, privind-o din trecut spre prezent, ca pe un drum inițiatic, al cărui final este veșnicia. Nu trebuie decât să-ți ridici privirea spre boltă, de unde chipul lui Hristos Pantocratorul, realizat de mâna iscusită a meșterilor brâncoveni de acum trei veacuri, întruchipează veșnicia, apoi să ți-o cobori pe catapeteasmă și te minunezi de frumusețea serafică a sfinților, atât de prezenți în rugăciunile noastre zilnice. În această biserică, trăiești concomitent în trecut și prezent, fără a aparține trecutului, dar parte în taina ce vine de la el, cu bucurie și speranță în viitor. „Satul are 4.000 de viețuitori. În această biserică suntem trei preoți slujitori: eu, Valeriu Popescu și Iustin Pâslaru. Parohia este angajată în derularea mai multor proiecte. Acordăm o foarte mare atenție, mai ales enoriașilor tineri, pentru că avem conștiința faptului că ei vor fi cei care vin după noi, ei vor fi cei care vor constitui comunitatea creștină și vie de mâine. Copiii și tinerii sunt inima unei comunități. Iar noi trebuie să avem grijă cum bate această inimă. Patriarhia Română, prin programele sale „Hristos împărtășit copiilor” și „Alege școala”, face acest lucru cu prisosință. La fel și noi, aici la Florești, implementând, cu bucurie și rezultate rodnice, aceste programe, cu cei 500 de elevi de la școala generală și cu cei aproape 100 de copii de la grădiniță. Acordăm o atenție deosebită și laturii social-filantropice a slujirii noastre. Avem grijă de familiile nevoiașe din parohie, pe care, periodic, la marile sărbători, la hram, le ajutăm cu ceea ce primim de la binefăcători, de la ceilalți enoriași. În 2010-2012, părintele Valeriu Popescu și membrii Consiliului parohial au sprijinit ridicarea unei case pentru o bătrână din sat, care trăia în condiții foarte grele, beneficiara fiind foarte mulțumită pentru această faptă. Când pășești într-o biserică atât de veche și știi că este ctitoria unui dregător al unor domnii, precum cea a lui Constantin Brâncoveanu și Șerban Cantacuzino, te cuprinde un sentiment copleșitor, dar îți dă și o foarte mare bucurie. Prin fiecare Sfântă Liturghie pe care o săvârșim aici, în Sfântul Altar, dar și în biserica din inima fiecărui creștin, zidim, zi de zi, încă o treaptă în urcușul nostru spre cer”, a mărturisit părintele paroh Andrei Petrache.
Am plecat de la Florești la ceas canicular, răcoriți însă la suflet și ceva mai împăcați cu lumea, cu cerul și cu noi înșine, pentru că știm că de acolo, din înaltul cerului, Hristos veghează la înveșnicirea noastră. (Articol publicat în „Ziarul Lumina” din data de 19 iulie 2013)
