Un grup de studenți ieşeni lansează o bursă în memoria preotului Dumitru Merticariu

Un grup de studenți din Iași lansează bursa „Dumitru Merticariu”, după numele şi în memoria fostului paroh al Bisericii Banu din Iaşi, trecut în urmă cu un an la cele veşnice.

Fostul preot ieșean a susţinut cauza românilor separați de „Țara Mamă” de către fosta Uniune a Republicilor Sovietice Socialiste (URSS).

Potrivit organizatorilor, bursa se va adresa în primul rând studenților și elevilor din Basarabia, nordul Bucovinei și comunităților românești din Ucraina, în vederea susținerii identității lor naționale și a desfășurării de activități prin care aceștia să susțină la nivel local interesele naționale românești.

Regulamentul, condițiile și alte detalii vor fi anunțate spre jumătatea lunii mai, au mai transmis ei. 

Proiectul a fost prezentat în 7 aprilie 2022, la un an de la trecerea la Domnul a Părintelui Dumitru Merticariu, „spre a perpetua lucrarea sa în rândul tinerilor”.

„Facem apel către cei care doresc să contribuie la fondul acestei burse și să ducă mai departe memoria părintelui Dumitru Merticariu, să facă o minimă donație”, au mai spus tinerii.

Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop vicar patriarhal, este fratele Părintelui Dumitru Merticariu.

Citeşte şi:

Foto credit: Doxologia

Urmăriți-ne pe Twitter: @AgentiaBasilica

Comentarii Facebook


Știri recente