Ultima zi a pelerinajului istoric cu moaștele Sfântului Dimitrie la parohiile din Prahova: Binecuvântarea ploii

În a doua parte a ultimei zile de pelerinaj în Prahova, moaștele Sfântului Dimitrie cel Nou au fost purtate în procesiune în mai multe parohii. Ultima oprire a fost la Biserica „Sf. Voievozi” din Urlați, unde a fost oficiată Taina Sfântului Maslu. 

Pelerinajul istoric cu moaștele Sfântului Dimitrie cel Nou în Prahova a continuat, în a doua parte a zilei de marți, cu Parohiile „Sfinții Ioachim și Ana”, „Adormirea Maicii Domnului”, „Sfânta Muceniță Filofteia” și „Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou” din Mizil, Parohiile Fântânele, Ungureni, Ceptura de Jos și Rotari.

Mizil

În Parohia „Sfinții Ioachim și Ana” și „Sfântul Calinic de la Cernica”, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul a evocat frumusețea lăcașului de cult sfințit de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în urmă cu 14 ani.

„Această biserică de o mare frumusețe ne aduce aminte de vechile biserici românești care se păstrează mai ales în anumite regiuni ale țării. Întreg ansamblul din parcul orașului reprezintă o preafrumoasă încercare de restabilire a frumuseții și de căutare a ei mai ales în locurile în care aceasta, în timpul regimului totalitar, s-a pierdut”.

Biserica în stil maramureșean din Mizil, 12 martie 2024. Foto credit: Ziarul Lumina / Luigi Ivanciu

Procesiunea a continuat în Parohia „Adormirea Maicii Domnului”, unde Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor a amintit de pelerinajele asemănătoare din istoria poporului român care au fost urmate de ploi bogate.

„Ne rugăm ca Sfântul Cuvios Dimitrie să trimită prin rugăciunea sa ploi la bună vreme, să aducă roade folositoare pentru credincioșii care îl primesc cu evlavie, să răsplătească preoților și tuturor celor care întâmpină cum se cuvine sărbătoarea aducerii lui la București și a împlinirii a 250 de ani de când moaștele lui au ajuns în cetatea Bucureștilor”, a spus Preasfinția Sa.

„Ne rugăm ca Sfântul Cuvios Dimitrie să răsplătească și credincioșilor, care într-un timp nefavorabil, au așteptat și se bucură de prezența moaștelor lui”.

Preotul Paroh Gheorghe Croitoru a spus că „prin ploaia aceasta vedem binecuvântarea lui Dumnezeu și puterea sfântului către noi toți. Ploaia aceasta pe care am cerut-o la fiecare Sfântă Liturghie vine acum cu prezența sfântului”.

Pelerini așteptând pelerinajul cu moaștele Sfântului Dimitrie cel Nou, 12 martie 2024. Foto credit: Ziarul Lumina / Luigi Ivanciu

În continuare, următoarea parohie din Mizil în care au fost aduse moaștele sfântului a fost la Biserica „Sf. Muceniță Filofteia” și „Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou”, aceasta fiind una dintre cele 6 lăcașuri de cult din Arhiepiscopia Bucureștilor care este ocrotită de Sf. Dimitrie cel Nou.

„De acum înainte, credincioșii și preoții își vor aduce aminte de popasul Sfântului Dimitrie cel Nou cum își aduc aminte de popasul Sfintei Filofteia de la Curtea de Argeș, care a fost adusă în această zonă în anii 1930 și 1946”, a subliniat Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul.

Parohia Fântânele

„În drumul Sfântului Cuvios Dimitrie prin Protoieria Urlați, poposim în Parohia Fântânele. Aceasta parohie ne întâmpină într-o vreme aparent neprimitoare, de ploaie și de temperaturi mai scăzute, ne întâmpină, în schimb, cu foarte mulți copii și tineri care provin din această localitate”, le-a spus PS Timotei Prahoveanul credincioșilor veniți să se închine la moaștele Sfântului Dimitrie cel Nou.

Ierarhul le transmis copiilor prezenți că „Sfântul Dimitrie îi îndeamnă să fie silitori, ascultători, să fie iubitori ai cuvintelor și poruncilor lui Dumnezeu, să nu lipsească de la Biserică și să fie pregătiți ca într-o zi să fie și ei de folos altora așa cum au fost oamenii înțelepți pe care i-a cunoscut istoria noastră”.

Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor a invitat copii să se închine la moaștele Sfântului Dimitrie cel Nou.

Copii închinându-se la moaștele Sfântului Dimitrie cel Nou, 12 martie, 2024. Foto credit: Ziarul Lumina / Luigi Ivanciu

După Parohia Fântânele au urmat Parohia Ungureni, unde alaiul cu cinstitele moaște a fost întâmpinat de zeci de credincioși.

Parohiile Ceptura de Jos și Rotari

Preotul Ionel Tănase de la Parohia Ceptura de Jos a mărturisit că în zona aceea nu a plouat din toamna anului trecut. Odată cu venirea moaștelor Sfântului Dimitrie, în această comunitate a venit și ploaia mult așteptată.

În Parohia Rotari, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul a amintit de legătura comunității cu Iosif Gafton, Episcop vicar patriarhal și Episcop eparhiot al Râmnicului și Argeșului, care a fost preot timp de 10 ani la Rotari.

Pelerini în Parohia Ceptura de Jos la întâmpinarea moaștelor Sfântului Dimitrie cel Nou, 12 martie 2024. Foto credit: Radio Trinitas / Pr. Cornel Enache

„În această parohie, Iosif Gafton a ctitorit o biserică, iar părintele Gabriel Anghelineș continuă activitatea rodnică a unuia dintre predecesori dorind să construiască aici un centru social-pastoral pe care l-a așezat sub ocrotirea Sfântului Iosif cel Milostiv”.

Preotul Paroh a mulțumit delegației care a însoțit sfintele moaște că au oprit și în comunitatea lor, aducând binecuvântarea Sfântului Dimitrie.

Parohia Sf. Voievozi – Urlați

Ultima comunitate în care au fost așezate spre închinare moaștele Sfântului Dimitrie a fost Parohia „Sf. Voievozi” din Urlați, unde a fost oficiată Taina Sfântului Maslu.

Înainte de slujbă, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul le-a mărturisit credincioșilor prezenți „bucuria celor care au întâmpinat moaștele Sfântului Dimitrie, a mulțimii de tineri și de copii din clasele primare și care studiază la liceu, a multor credincioși care se bucură în mod deosebit chiar dacă vremea de astăzi nu a fost favorabilă unui astfel de pelerinaj, mulți ne-au mărturisit că de o bună bucată de vreme în această zonă nu a plouat”.

PS Timotei Prahoveanul a amintit de pelerinajele desfășurate în ultima sută de ani în această zonă a Arhiepiscopiei Bucureștilor: „Pelerinajele cu moaștele Sfintei Filofteia de la Curtea de Argeș în anii 1932 și 1946, respectiv în anul 2013”.

„Pentru prima dată, moaștele Sfântului Dimitrie poposesc în această zonă. Ele vin aici pentru a întări credința noastră, a tuturor, pentru a ne învăța calea dreptei credințe, pentru a ne învăța că trebuie să căutam adevăratele modele, exemple pe care sfinții ni le oferă întotdeauna”.

Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor a anunțat că „în zilele de 12 și 13 iulie la București va fi celebrată sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie care ne amintește de cei 250 de ani de când se află în catedrala de pe Dealul Mitropoliei”.

Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul la Taina Sfântului Maslu oficiată în Biserica „Sf. Voievozi” din Urlați, 12 martie 2024. Foto credit: Radio Trinitas / Pr. Cornel Enache

Pelerinajul istoric cu moaștele Sfântului Dimitrie cel Nou va continua pe 30 și 31 martie cu Protoieriile din Județul Ilfov.


Pelerinajul cu moaștele Sf. Cuv. Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureștilor, este organizat în contextul împlinirii a 250 de ani de la aducerea moaștelor sale la București.

Acest eveniment istoric a fost înscris în Calendarul Ortodox, cu pomenire în data de 13 iulie, iar prima lui sărbătorire va avea loc anul acesta, când la Catedrala Patriarhală din București este prevăzut un program liturgic deosebit și o procesiune cu moaștele sfântului.

Foto credit: Ziarul Lumina / Luigi Ivanciu

Comentarii Facebook


Știri recente