TVR Moldova va difuza în premieră pentru Basarabia, începând cu data de 7 aprilie, de la ora 21:00, serialul „Sfântul Paisie – Din Farasa spre cer”.
Potrivit site-ului Doxa, producția a fost realizată cu binecuvântarea Părintelui Efrem, starețul Mănăstirii Vatoped, și prezintă viața Sfântului Paisie Aghioritul (1924–1994) în nouă episoade. Serialul urmărește etapele importante, de la nașterea în Farasa până la viața duhovnicească pe Muntele Athos.
Preasfințitul Părinte Nectarie de Bogdania consideră difuzarea acestui serial în Postul Mare o binecuvântare pentru sufletele credincioșilor:
„Viața Sfântului Paisie Aghioritul este un exemplu viu de smerenie, jertfelnicie și iubire pentru aproapele… Acest film este mai mult decât o biografie, este un ghid duhovnicesc, o călăuză către Hristos, către smerenie și către adevărata bucurie a vieții trăite în Dumnezeu”.
Sfântul Paisie – Din Farasa spre cer
Serialul, produs de Institutul „Sfântul Maxim Grecul” al Mănăstirii Vatoped, este renumit în Grecia, fiind vizionat de milioane de telespectatori.
„Au fost momente în care filmul era văzut de peste trei milioane de telespectatori în același timp”, a transmis părintele stareț Efrem Vatopedinul.
Tema este de interes pentru toți oamenii, indiferent de religie sau naționalitate, subliniind mesajul Cuvântului lui Dumnezeu, adresat tuturor.
Regizată de Stamos Tsamis și cu scenariul semnat de George Tsakkas, producția a emoționat în luna decembrie a anului trecut milioane de telespectatori din România.
Distribuția este alcătuită din actori greci, printre care Dimitris Xanthopoulos, Hristina Pavlidou și Drosos Skotis.
Serialul va fi difuzat în fiecare joi, începând cu 17 aprilie, pe TVR Moldova, oferind ocazia de întărire spirituală.
Foto credit: TVR Film






