Tundere în monahism la Mănăstirea Hodoş-Bodrog

În ajunul sărbătorii Sfântului Cuvios Antonie cel Mare, sâmbătă, 16 ianuarie 2016, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, părintele protos. Teodor Vid, Consilier administrativ-bisericesc şi Exarh al mănăstirilor din Arhiepiscopia Aradului, împreună cu părintele protos. Iustin Popovici, Consilier cultural, şi părintele protos. Grigorie Timiş, Stareţul Mănăstirii Hodoş-Bodrog, au săvârşit, după slujba de Priveghere, slujba tunderii în monahism a rasoforului Andrei (Laurenţiu) Oanea, în prezent monahul Antonie.

„Părinţii şi fraţii de la Mănăstirea Hodoş-Bodrog au cântat Braţele părinteşti…şi au dat răspunsurile la strană. Părintele arhim. Nestor Iovan a fost naşul de călugărie – cel care l-a dus sub mantie pe rasoforul Andrei, care se pregătea de mulţi ani pentru acest deosebit moment. Momentul tunderii presupune pe lângă tăierea părului şi primirea hainelor şi a insemnelor monahului: cămaşa, crucea pectorală, dulama, papucii, rasa, potcapul, mantia, mătăniile, crucea şi făclia”, a precizat părintele protos. Iustin Popovici, Consilier cultural al Eparhiei Aradului.

La finalul slujbei, părintele protos. Teodor Vid, după ce a trasmis binecuvântarea şi toată dragostea părintească a Chiriarhului locului, a rostit un cuvânt de învăţătură în care a explicat rânduiala călugăriei, Evanghelia care se citeşte la tunderea în monahism şi a prezentat viaţa Sfântului Cuvios Antonie cel Mare, ocrotitorul noului monah.

Comentarii Facebook


Știri recente