Cu ocazia împlinirii a două secole de la revoluția lui Tudor Vladimirescu, în satul Prejna din Mehedinți au avut loc mai multe manifestări dedicate celui de curând declarat, în mod oficial, „erou al națiunii române”. Evenimentele s-au desfășurat sub genericul „Tudor Vladimirescu – Istorie, Revoluţie şi Legendă”.
Duminică, 6 iunie, Episcopul Nicodim al Severinului şi Strehaiei a slujit în Prejna unde se află singura biserică ctitorită de Tudor Vladimirescu. Ierarhul a oficiat slujba parastasului pentru erou și a sfințit o cruce de marmură dedicată împlinirii a 200 de ani de la revoluția sa.
În 1808 zugravul Gheorghe Siciofi din Ploștina l-a pictat pe ușa bisericii din Prejna pe Tudor Vladimirescu alături de Gheorghe Duncea cu soția. Originalul se află azi la Muzeul Național de Artă. Primăria comunei Balta a realizat recent o copie a acestei uși care a fost binecuvântată duminică de Preasfințitul Părinte Nicodim.
Programul manifestărilor a inclus o prezentare a vieții lui Tudor Vladimirescu făcută de Prof. dr. Tudor Rățoi, precum și un recital al grupului psaltic „Sfântul Nicodim de la Tismana” al Catedralei Episcopale din Drobeta-Turnu-Severin. Ei au interpretat imnul revoluției de la 1821, precum şi recitalul rapsodului Ion Crețeanu.
La acest eveniment a fost difuzat în premieră un documentar intitulat „Tudor Vladimirescu – Istorie, Revoluţie şi Legendă”. Producţia aparține Consiliului local şi Primăriei Balta, fiind realizată de Dan Şalapa.
Sărbătoarea satului Prejna a inclus mai multe momente artistice susținute de interpreți mehedințeni.
Foto credit: Episcopia Severinului și Strehaiei