Tristul locaș de bârne de la Șesuri

La Șesuri, în județul Bacău, se găsește una dintre cele mai vechi biserici de lemn din Moldova Centrală. Ridicată în 1648 și strămutată de două ori, bisericuța e azi în primejdie. Fără o intervenție urgentă, acest monument valoros se va nărui.

Popas de vară la Șesuri, într-o așezare înfiripată, după cum îi spune și numele, pe șesul pârâului Tazlăul Sărat. Un loc dăruit de natură, în care verdele își azvârle, nestingherit, infinitele tonuri, colorând în haine dătătoare de viață coline, șesul întins și peticele cultivate ale câmpurilor. Tot aici se află și una dintre cele mai vechi biserici de lemn din județul Bacău și din Moldova Centrală, ridicată, după cum arată pisania, la 1648. „Această sfântă biserică s-au fundat la anul 1648 di robul lui Dumnezeu Iftimi cămărașul, iară reparația s-au făcut pren stăruința preotului Vasile Catană 1887.”

Mai multe detalii în „Ziarul Lumina”.

Comentarii Facebook


Știri recente