Trei mii de tineri ortodocși, așteptați la Baia Mare

Peste 3000 de tineri din țară și din străinătate sunt așteptați, zilele acestea, la Baia Mare, la Reuniunea Tinerilor Ortodocși. Evenimentul, aflat la a doua ediție, se va ține în perioada 3 – 6 septembrie, și este organizat de Episcopia Maramureșului și Sătmarului, cu sprijinul Mitropoliei Clujului, Maramureșului și Sălajului și al Primăriei Baia Mare. Reuniunea marchează Anul Sfintei Euharistii și al Sfinților Martiri Brâncoveni. Tinerii vor avea ocazia să participe la dezbateri, seminarii, mese rotunde și să viziteze diverse obiective din zonă. Pentru prima dată, la întâlnire vor participa tineri din Grecia, Ucraina, Moldova, dar și din alte țări ale Europei apusene.

„Ne bucurăm că se apropie acest eveniment care a fost bine pregătit. Baia Mare așteaptă cu drag oaspeții care vor veni. Așa cum am precizat și cu alte ocazii, 2600 de oaspeți din țară, aproximativ 200 de tineri din străinătate și 700 de voluntari localnici”, a declarat pentru TRINITAS TV Pr. Cons. Milan Bălan, Sectorul Teologic – Educațional, Episcopia Maramureșului și Sătmarului.

Programul evenimentelor include, în seara zilei de 5 septembrie, de la ora 19.00, procesiunea „Bucuria credinței”. Aceasta se va desfășura pe traseul: Centrul Vechi – Primărie – Bulevardul Unirii – Catedrala „Sfânta Treime”.

Comentarii Facebook


Știri recente