Trei ierarhi s-au rugat la mormântul Părintelui Arsenie Boca cu prilejul hramului Mănăstirii Prislop

Mănăstirea Prislop din județul Hunedoara și-a serbat joi hramul. Trei ierarhi au oficiat Sfânta Liturghie și un Parastas la mormântul Părintelui Arsenie Boca.

Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, a slujit împreună cu Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, și cu Preasfințitul Părinte Gherontie Hunedoreanul, Arhiereu Vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei, și cu numeroși alți clerici locali. La slujbă a asistat și Preasfințitul Părinte Daniil Stoenescu.

Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corul așezământului monahal, din care fac parte și eleve ale Seminarului Teologic „Sfânta Ecaterina”.

Trei ierarhi au oficiat joi, 14 septembrie 2023, Sf. Liturghie la Mănăstirea Prislop. Foto: Episcopia Devei și Hunedoarei

Preasfințitul Părinte Andrei a vorbit, în cuvântul de învățătură, despre prefigurarea Sfintei Cruci în Vechiul Testament, când Moise a înălțat șarpele de aramă în pustie, pentru a scăpa pe iudei de la moarte.

În Noul Testament, după răstignirea Mântuitorului Iisus Hristos, Sfânta Cruce a primit putere sfințitoare și mântuitoare, devenind dătătoare de viață pentru cei ce o cinstesc și se închină cu credință.

Preasfințitul Părinte Nestor a vorbit despre mărturisirea pe care o împlinește fiecare creștin când se însemnează cu Sfânta Cruce, vestind pe Hristos Cel Ce a suferit răstignire pe Cruce și apoi a biruit moartea prin Înviere.

PS Nestor a vorbit despre prefigurările vetero-testamentare ale Sf. Cruci joi, 14 septembrie 2023, la hramul Mănăstirii Prislop. Foto: Episcopia Devei și Hunedoarei

După liturghie, Episcopul Devei și Hunedoarei a înmânat Stavroforei Pavelida Munteanu, Stareța Mănăstirii Prislop, Ordinul „Maica Domnului Rugătoarea” acordat de Preafericitul Părinte  Patriarh Daniel.

Ierarhii și preoții slujitori au oficiat apoi o slujbă de pomenire la mormântul Părintelui Arsenie Boca, aflat în cimitirul așezământului monahal.

Celălalt hram al Mănăstirii Prislop din Țara Hațegului este „Sf. Ev. Ioan”. Mănăstirea, întemeiată de Sf. Nicodim de la Tismana în sec. al XIV-lea, este locul în care acesta a scris un Evangheliar slavon (1404-1405).

A fost rectitorită în secolul al XVI-lea de Zamfira, fiica lui Moise Voievod din Țara Românească, după ce a primit vindecare bând din apa unui izvor din zonă. Domniţa Zamfira a vieţuit în mănăstire între anii 1575-1580 și este pomenită anual de obște în 13 martie.

Primul ctitor al Mănăstirii Prislop a fost Sf. Nicodim de la Tismana, iar cel mai recent ctitor important a fost Părintele Arsenie Boca, înmormântat în curtea sfântului așezământ. Foto: Episcopia Devei și Hunedoarei

În această vatră s-a nevoit, în veacul următor, Sf. Ioan de la Prislop, a cărui peșteră încă se mai găsește în apropierea sfântului așezământ.

Un alt ctitor a fost Părintele Arsenie Boca, stareț, apoi duhovnic la Prislop între 1948 și 1959, când comuniștii au risipit obștea și i-au stabilit părintelui domiciliu forțat la București.

Din 1976, Prislopul a devenit mănăstire de maici. În 1991 a fost înființat în incinta mănăstirii Seminarul Teologic Monahal „Sfânta Ecaterina”, cu o durată de școlarizare de cinci ani.

Foto credit: Episcopia Devei și Hunedoarei

Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews

Comentarii Facebook


Știri recente