Transmisiune din Biserica Sfântului Mormânt

Televiziunea TRINITAS a Patriarhiei Române va transmite în direct sâmbătă, 11 aprilie, evenimentul pogorârii Luminii Sfinte la Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim.

Începând cu ora 12:00 credincioşii vor putea urmări în direct rânduiala liturgică specială săvârşită de Preafericitul Părinte Teofil al III-lea, Patriarhul Ierusalimului, după intrarea în cel mai sfânt loc al creștinătății.

„Patriarhul stă singur acolo şi în timpul rugăciunilor de la slujba Vecerniei pe lespedea Sfântului Mormânt sunt aşezate vase preţioase cu vată. Când coboară Sfânta Lumină aprinde acea vată, iar Patriarhul iese din Sfântul Mormânt, aprinde torţele cu 33 de lumânări şi ieşind din Sfântul Mormânt împarte lumina celor care se află acolo şi mai departe celor dimprejur”, a declarat pentru TRINITAS TV Părintele Arhim. Teofil Anăstăsoaie, Superiorul Așezămintelor românești din Țara Sfântă.

Momentul împărțirii Luminii Sfinte către credincioși aduce multă bucurie. Pe durata acestui pelerinaj vizual-duhovnicesc, telespectatorii vor fi însoţiţi din studiourile TRINITAS TV de domnul Vasile Bănescu şi invitaţii săi: părintele consilier patriarhal Nicolae Dascălu, părintele Dinu Pompiliu, teologul şi etnologul Costion Nicolescu.

De asemenea, pe durata emisiunii, vor intra în direct cu telespectatorii corespondenții TRINITAS TV la Ierusalim.


Știri recente

Revederea promoției 2006 la FTOUB | FOTO

La Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București a avut loc joi, 4 iunie 2026, revederea promoției 2006. Evenimentul a fost precedat de Sfânta Liturghie și Slujba Parastasului pentru profesorii trecuți la Domnul, oficiate…