Tradiționala recepție de an nou, în Cetatea Băniei

Preoții și diaconii din Cetatea Băniei s-au întâlnit cu Înalt Preasfințitul Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, în cadrul tradiționalei recepții de an nou. Evenimentul a avut loc marți, 8 ianuarie, la Restaurantul militar din municipiu, informează mitropoliaolteniei.ro.

După deja obișnuită tradiție, slujitorii sfintelor altare din Craiova, preoți și diaconi, au participat la tradiționala recepție prilejuită de intrarea în noul an calendaristic. Locația aleasă pentru această întâlnire a fost, la fel ca anul trecut, Restaurantul militar din Cetatea Băniei. Aici, clericii craioveni, alături de arhipăstorul lor, au făcut tradiționalele urări, au ascultat colinde și au ciocnit în cinstea împlinirilor și realizărilor care au îmbrăcat anul trecut.

Bilanțul activităților pe 2012

În deschiderea întâlnirii, Corala preoților din județul Dolj, condusă de pr. lect. univ. dr. Antoniu Zamfir, cadru didactic la Facultatea de Litere din Craiova, a interpretat un buchet de cântări bizantine, specifice acestei perioade. Din partea Centrului Eparhial, pr. conf. univ. dr. Ioan Picu Ocoleanu, consilier administrativ, a prezentat realizările anului precedent, pe plan bisericesc, cultural și social. Între acestea au stat la loc de frunte: procesiunea cu moaștele Sfântului Calinic de la Cernica în Oltenia (28 aprilie – 5 mai), inaugurarea Centrului de restaurare, conservare și vizualizare al Facultății de Teologie din Craiova și a Centrului de social de zi Best Life (6 octombrie), Simpozionul național „Teologie și mistică în opera Sfântului Chiril al Alexandriei” – organizat la Tismana (25-27 iulie), acreditarea Editurii „Mitropolia Olteniei” în categoria B, conform criteriilor de evaluare CNCSIS etc. La finalul cuvântului săi, părintele Ocoleanu a conchis: „Acestea sunt lucrurile pe care le cunoaștem în cea mai mare parte a lor. Nu știm ce ne va rezerva viitorul, de aceea, ne dorim ca anul care vine să fie unul cel puțin la fel de rodnic ca anul trecut. Avem numeroase proiecte în derulare, cum ar fi de pildă: restaurarea Căminului preoțesc „Renașterea”, lucrările pe care le desfășoară Editura Mitropoliei noastre, simpozioanele care până acum au făcut tradiție în cadrul învățământului nostru teologic. Cu nădejdea că toate aceste osteneli, ale preoților și credincioșilor din Arhiepiscopia noastră, vor fi tot atât de intense și ascultarea de care trebuie să dăm permanent dovadă, la fel de aprinsă, vă urăm să aveți un an bun, cu multe realizări în slujirea Bisericii Mântuitorului nostru Iisus Hristos”.

Timpul este preparatorul nostru †¦ el nu ne lasă să rămânem pe loc”

În cuvântul său, IPS Părinte Mitropolit Irineu a făcut trimitere la direcția teocentrică a vieții noastre pământești. „Viața noastră trebuie să fie o permanentă mulțumire adusă lui Dumnezeu, pentru că prin ea însăși este un dar. Este cel mai frumos cadou pe care Dumnezeu l-a făcut din iubire pentru om, dându-i viață. Când spuneam acestea nu ne gândim doar că avem răsuflare și ne mișcăm pe pământ, ci mai ales la faptul că, prin toate bunătățile primite, noi suntem copiii lui Dumnezeu. Știm aceasta din învățătura Bisericii noastre și din propria noastră experiență, având certitudinea că prin tot ceea ce întreprindem și facem suntem în mâna Părintelui Ceresc, iar viața este legătura dintre cele două capete ale existenței: începutul și veșnicul prezent. De aceea, spunem că este o vreme pentru toate, așa cum arată înțeleptul Eclesiast: este o vreme să ne bucurăm, o vreme să credem și o vreme să fim permanent aproape de Dumnezeu. Această apropiere nu este altceva decât o împlinire care se desfășoară permanent în viața noastră”. În continuare, IPS Părinte a subliniat faptul că fiecare își lucrează propria mântuire, folosindu-se de concretul timpului profan. „Timpul este preparatorul nostru. El nu ne lasă niciodată să rămânem pe loc. Cu toții mergem spre ceva. Pentru noi creștinii acest aspect este foarte important, întrucât credința ne spune că mergem spre Împărăția lui Dumnezeu”, a conchis Mitropolitul Irineu.

Comentarii Facebook


Știri recente