Tradiţii din Banat: Festivalul „În glas de toacă” la Giroc

La Giroc a avut loc marţi, 23 aprilie 2019, a XII-a editie a Festivalului „În glas de toacă”, informează Mitropolia Banatului. 

Manifestarea a debutat în grădina de vară a căminului cultural din Giroc, unde primarul comunei, Ionel Toma, părintele Zaharia Pereș, consilier cultural al Arhiepiscopiei Timișoarei, și părintele paroh Marius Șonea, au rostit alocuțiuni despre frumusețea și importanța acestui festival cultural-spiritual.

„Acest festival din Săptămâna Mare vine să ne aducă aminte atât de patimile Domnului Iisus Hristos, de cuiele bătute cu ciocanele în palmele şi picioarele Sale, cât şi de lecţia de iubire necondiţionată oferită umanităţii de Mântuitorul Hristos. Totodată, se mai urmăreşte continuarea tradiţiilor de Sfintele Paşti şi transmiterea lor prin Biserică  generaţiilor viitoare”, au transmis organizatorii.

Festivalul „În glas de toacă”, devenit traditional în Banat, este organizat anual de Arhiepiscopia Timişoarei în colaborare cu Primăria Giroc şi parohia ortodoxă din localitate.

Manifestarea a continuat în biserica parohială, unde a fost săvârșită slujba Deniei.

Foto credit: Mitropolia Banatului

Comentarii Facebook


Știri recente