Tomosul Autocefaliei

‘În anul mântuirii, una mie opt sute opt zeci și cinci, luna Aprilie, indicționul XIII’ (ziua 25, n.r.), pe adresa Mitropoliei Ungrovlahiei sosea corespondența de la Patriarhia de Constantinopol ce conținea Tomosul de recunoaștere formală a autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române, semnat de patriarhul ecumenic Ioachim al IV-lea și de membrii sinodului patriarhal.

Stăruința ierarhilor români pe lângă Patriarhia Ecumenică de a fi recunoscută o stare de fapt existentă deja, pe care istoria o confirmase de atâtea ori, referitor la autocefalia Bisericii naționale a fost concretizată cu succes prin eliberarea documentului oficial ce atesta independența administrativă a forului bisericesc român: Tomosul de recunoaștere a autocefaliei. Acest document este rodul unei îndelungi activități diplomatice întreprinse de ierarhii români cu sprijinul demnitarilor de stat, care au susținut cu argumente istorice cauza nobilă a Bisericii Ortodoxe Române în fața Patriarhiei Ecumenice. Urmând cursul istoriei naționale, Biserica din România independentă trebuia să-și revendice autocefalia, echivalent bisericesc al izbândei de la 1877. Prin tomosul din 25 aprilie 1885, Patriarhia Ecumenică renunță a se mai erija în Biserică-mamă și adoptă poziția firească de Biserică-soră a Bisericii Ortodoxe Române.

‘Neatârnată și autocefală’

Buna colaborare dintre Biserică și stat în argumentarea independenței ecleziastice de veacuri este recunoscută chiar în cuprinsul tomosului de autocefalie: ‘Fiindcă Înalt Prea Sfințitul și Prea Cinstitul Mitropolit al Ungrovlahiei, Domnul Callinic, în urmarea motivelor pe atât de drepte, pe cât și legitime, în numele Sfântului Sinod al Prea Sfințiților Arhierei ai României și cu consimțământul Maiestății Sale Regelui României și al Guvernului Său regal, a cerut de la Biserica noastră prin epistola înaintată și recomandată prin Excelența Sa Ministrul Cultelor și al Instrucțiunii Publice a României, Domnul Dimitrie Sturdza, binecuvântarea și recunoașterea Bisericii Regatului României ca autocefală – smerenia Noastră a primit această cerere și dorință ca dreaptă și conformă cu așezămintele bisericești.’ Mitropolitul Ungrovlahiei era recunoscut oficial ca primat și Președinte al Sfântului Sinod al Bisericii Autocefale Ortodoxe Române: ‘Așadar, după ce am deliberat cu Sfântul Sinod cel de pe lângă Noi, al Prea iubiților noștri frați în Sfântul Duh și coliturghisitori, declarăm ca Biserica Ortodoxă din România să fie și să se zică și să se recunoască de către toți neatârnată și autocefală, administrându-se de propriul și Sfântul său Sinod, având de Președinte pe Înalt Prea Sfințitul și prea Stimatul Mitropolit al Ungro-Valahiei și Primat al României, cel după vremi, nerecunoscând în propria sa administrație internă nici o altă autoritate bisericească, fără numai pe capul Bisericii ortodoxe celei una, sfântă, catolică și apostolică, pe Mântuitorul Dumnezeu-omul, care este singura temelie și piatra cea din capul unghiului, și întâiul și supremul și veșnicul Arhiereu și Arhipăstor’.

Prin acest ‘sfânt, patriarhicesc și sinodal Tom’, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române era proclamat ‘frate în Hristos prea iubit, bucurându-se de toate drepturile chiriarhicești, inerente unei Biserici autocefale’, decretându-se: ‘În toată podoaba bisericească, ordinea și în toate celelalte inconomii bisericești să se administreze și să se conducă de sine, neîmpiedicată și în toată libertatea, conform cu tradiția continuă și neîntreruptă a Bisericii catolice ortodoxe, și tot astfel să se recunoască de către celelalte Biserici ortodoxe ale Universului și să se numească cu numele Sfântului Sinod al Bisericii României’.

Drepturi și obligații

În continuare, Tomosul prezintă noua condiție a Sfântului Sinod al Bisericii României în cadrul Ortodoxiei universale: ‘Sfântul Sinod al Bisericii României datorește a pomeni în sfintele sale diptice, după tradiția veche a sfinților și purtătorilor de Dumnezeu părinți, pe Prea Sfântul Patriarh ecumenic, pre ceilalți Patriarhi, precum și pe toate Bisericile lui Dumnezeu ortodoxe, și să se înțeleagă direct cu Prea Sfântul Patriarh ecumenic, cu ceilalți Patriarhi, și cu toate sfintele lui Dumnezeu Biserici ortodoxe, în toate chestiunile importante canonice și dogmatice, care au trebuință de o chibzuire mai generală și mai comună, după sfântul obicei al părinților, păstrat la început. De asemenea este în drept a cere și a primi de la sfânta noastră mamă, Biserică a lui Hristos, toate câte sunt în drept a cere și a primi de la dânsa și celelalte Biserici autocefale. Iar Președintele Sfântului Sinod al Bisericii României, la instalarea sa, datorește a trimite gramatele sinodale necesare către Prea Sfântul Patriarh ecumenic și către ceilalți Prea Sfinți patriarhi, precum și către toate Bisericile ortodoxe autocefale; de asemenea, și el este în drept a primi aceleași de la aceste’.

Binecuvântarea frățească a Patriarhiei Ecumenice pentru Biserica neamului românesc încheie Tomosul sinodal: ‘Pentru toate acestea, Sfânta și Marea noastră Biserică a lui Hristos binecuvântează din adâncul sufletului pe iubita sa soră în Hristos, Biserica autocefală a României, cheamă în abundență asupra piosului popor, celui din păzitul de Dumnezeu Regat al României, sfintele daruri și harurile din izvoarele cele nesecate ale Părintelui ceresc, invocând atât pentru dânșii, cât și pentru fiii lor din neam în neam, tot binele și amândouă mântuirile’.

Tomosul era autentificat prin sigiliul patriarhului ecumenic Ioachim al IV-lea și semnăturile ierarhilor membri ai sinodului constantinopolitan: ‘al Cizicului Nicodim, al Halchedonului Callinic, al Adrianupolei Neofit, al Amasiei Sofronie, al Melenicului Procopie, al Aritimnei Nichifor, al Moglenei Kesarie, al Debrei și Velizei Antim, al Samosului Gavriil și al Litiției Ignatie’.

Enciclica către Bisericile surori

În aceeași zi de 25 aprilie 1885, patriarhul ecumenic Ioachim al IV-lea, respectând uzanțele de drept, a trimis patriarhiilor răsăritene și celorlalte Biserici Ortodoxe autocefale câte o enciclică prin care anunța recunoașterea autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române. ‘Enciclica Patriarhiei Ecumenice către Patriarhiile Ierusalimului, Alexandriei, către Arhiepiscopul Ciprului, Sinoadele Rusiei, Greciei și al Serbiei și către Arhiepiscopia Carlovițului’ anunța pe întâistătătorii Bisericilor Ortodoxe surori că, în urma solicitării recunoașterii autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române trimisă de mitropolitul primat Calinic Miclescu, ‘primind cu dragoste frățească această cerere, ca una care este rațională, dreaptă și conformă cu legile eclesiastice, am hotărât să recunoaștem pe prea Sfânta Biserică a României autocefală și de sine administrată în toate și la toate, iar pe Sfântul Ei Sinod să-l proclamăm iubit frate în Hristos’. Fiecare Biserică a primit câte un exemplar al Tomosului de recunoaștere a autocefaliei românești, înalții prelați fiind îndemnați ‘frățește’ să recunoască ‘pe prea Sfânta Biserică a României ca autocefală și de sine administrată în toate’ (Articol realizat de Alexandru Briciu și publicat în „Ziarul Lumina” din data de 15 aprilie 2010).

Comentarii Facebook


Știri recente