Tineri din toată țara la mormântul Sfântului Voievod Ștefan cel Mare

Ca în fiecare an, după 1990, este în tradiția ASCOR-ului ca în ajun de An Nou să se adune studenți din toată țara la Mănăstirea Putna. Ei s-au simțit întotdeauna ca acasă când au ajuns aici, fiindcă sunt primiți cu multă dragoste de părintele stareț Melchisedec Velnic și obștea mănăstirii, bineștiind că o parte din viețuitorii acesteia au fost în timpul studenției lor membri ai asociației.

Studenți din toate domeniile: inginerie, științe ale educației, medicină, economie, drept, silvicultură, au participat la toate slujbele din 31 decembrie 2012, 1 și 2 ianuarie 2013. „Am ales să fim la Putna în aceste zile pentru cuvintele de învățătură, pentru slujbele frumoase de la biserică din această perioadă a anului bisericesc. Nu oriunde în țară întâlnim ceea ce aflăm la Putna. Ea a fost și va rămâne pentru toți un simbol național. Nu contează că ești din Brașov, Iași, Constanța sau Suceava. La Putna simți că te cheamă ceva special. Ștefan cel Mare și Sfânt este simbolul care ne unește astăzi pe toți ca români, deși, iată, au trecut peste 500 de ani de la trecerea sa în veșnicie. Am dorit ca noul an să ne prindă în biserică, la rugăciune pentru unitate, pentru tot ceea ce e bun. Sperăm ca în 2013 să îndreptăm greșelile trecute și să sporim în bine”, a declarat Dinu Bogdan Doroftei, președintele filialei ASCOR Suceava, student în anul IV la Facultatea de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor, specializarea Energetică industrială.

În după-amiaza primei zile din anul care a început, membrii ASCOR i-au colindat, după datină, pe stareț și obștea Mănăstirii Putna. Prima filială care a început urările pentru noul an a fost cea din Brașov. Au urmat studenții din Galați, Suceava, Chișinău și Iași, iar mai apoi copiii au venit și l-au sorcovit pe arhimandritul Melchisedec, conducătorul lavrei ctitorite de domnul sfânt al Moldovei.

La final, părintele stareț i-a felicitat pe cei prezenți și le-a mulțumit pentru colinda lor. „Din puterea, seninătatea și încrederea voastră, căpătăm și noi, cei ce am început să avem tâmplele albe, mai multă speranță. Din urmă vine tineretul plin de credință și demnitate. Dacă Dumnezeu v-a chemat să fiți astăzi aici, e semn că iubiți adevăratele valori. Frumusețea vieții pe care o duceți nu e puțin lucru. Vă felicit pentru că doriți să arătați celorlalți tineri din universități că se poate trăi și altfel, nu precum au ales mulți alții să trăiască astăzi, cuprinși de valurile lumii acesteia și târâți de păcate și patimi. Să vă țină Dumnezeu cât mai mult și să înmulțiți acest talant pe care l-ați primit de la Dumnezeu.”

De asemenea, arhim. Melchisedec Velnic a îndemnat tinerii să aprofundeze istoria, tradițiile românești și credința ortodoxă. „Vouă, tinerilor, vă este dat ca să cunoașteți istoria și să nu vă limitați niciodată în a cerceta, a învăța și a căuta cele mai adânci înțelesuri ale culturii și spiritualității ortodoxe. Să vă străduiți să deveniți modele bune pentru copiii voștri, pentru cei pe care poate îi veți avea în sălile de curs sau acolo unde v-a chemat Dumnezeu că să vă desfășurați activitatea”, a adăugat starețul Mănăstirii Putna.

(Articol apărut sub semnătura domnului Augustin Păunoiu și publicat în „Ziarul Lumina” din ediția 4 ianuarie 2013)

Comentarii Facebook


Știri recente