Timp de două zile, moaştele Sf. Cuv. Gheorghe de la Cernica şi Căldăruşani se vor afla în München

Moaştele Sfântului Cuvios Gheorghe de la Cernica şi Căldăruşani se vor afla în zilele de 20 şi 21 mai 2022 la München.

Acestea vor fi duse de o delegaţie de la Mănăstirea Cernica, condusă de Pr. stareţ Protos. Vasile Pârjol, la Aşezământul bisericesc din München şi vor fi aşezate pentru închinarea credincioşilor în Sala Crucilor de vineri seara, 20 mai, începând cu ora 17:30, şi sâmbătă, 21 mai, de la ora 09:30 până la ora 14:00.

Programul slujbelor oficiate în perioada menţionată este următorul:

Vineri, 20 mai, de la ora 18:00, Taina Sf. Maslu, urmată de rugăciuni de dezlegare şi un cuvânt al părintelui Stareţ Vasile Pârjol despre Cuviosul Gheorghe de la Cernica.

Sâmbătă, 21 mai, Sărbătoarea Sf. Împăraţi Constantin şi Elena, de la orele 09:30 Acatist şi Sfânta Liturghie. Până la ora 14:00, credincioşii pot aduce cinstire sfintelor moaşte.

Foto credit: Centrul Bisericesc München

Urmăriți-ne pe Twitter: @AgentiaBasilica


Știri recente

Săptămâna în imagini: 22 – 28 iunie 2026

Fiecare săptămână aduce în lumea ortodoxă momente de rugăciune, sărbătoare și mărturisire a credinței, surprinse în imagini care vorbesc dincolo de cuvinte. De la slujbe arhierești și hramuri, la procesiuni, pelerinaje și clipe de reculegere…