Echipa condusă de pictorul Daniel Codrescu continuă lucrul la pictura în mozaic a Catedralei Naționale. Echipa este conștientă de misiunea sa de a ajuta credincioșii să-și înalțe privirea spre Dumnezeu, dar și de a contribui la realizarea unui simbol al identității și unității românilor de pretutindeni.
Mozaicul Catedralei Naționale este cel mai amplu și complex ansamblu de acest fel realizat în România. La el lucrează 50 de oameni, care folosesc aproximativ 16 kg de mozaic pe metru pătrat.
Daniel Codrescu explică misiunea duhovnicească a lucrării realizate: „Icoanele nu sunt componente pur ornamentale, ci părți conlucrătoare și mijlocitoare aflate în slujba liturgică, care participă în mod negrăit la lucrarea adâncirii în credință, a înălțării ființei și a unirii în duh de jertfă cu Hristos, și prin El, cu Tatăl în Sfântul Duh”.
„Întâlnirea ochi în ochi cu Dumnezeu necesită înfățișarea stării de desăvârșire a chipului dumnezeiesc relevat creștinului aflat în căutarea desăvârșirii”, spune el.
„Această întâlnire poate avea loc numai prin icoană, care poartă în sine o reprezentare a chipului neschimbător și statornic a lui Dumnezeu și a sfinților întru care este slăvit”, adaugă pictorul.
Echipa lucrează cu conștiința contribuției și la o altă lucrare simbolică în plan spiritual.
Mai precis, dacă acum 100 de ani, clopotele de la Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia băteau pentru slujba „învierii” și „unirii” neamului românesc, clopotele Catedralei Naționale „bat astăzi spre unirea sufletelor românilor risipiți prin colțurile Europei Mari, dar amintiți acasă, la fiecare Sfântă Liturghie”, spune Daniel Codrescu.
Cele mai dificile lucrări iconografice, cele de la cupola altarului, au fost finalizate, dar munca la altar va continua până înainte de Sfintele Paști. Pictorii mai au de definitivat motivele decorative de sub bolta Maicii Domnului și mai au de făcut pictura de pe spatele catapetesmei.
Maica Domnului Platytera, în absida altarului (foto în deschiderea articolului), are 16 metri înălțime. Este cea mai mare reprezentare a Maicii Domnului în mozaic din România şi una dintre cele mai mari din lumea ortodoxă.
Mozaicul finalizat în altar și pe iconostas reprezintă 20% din suprafața picturii Catedralei Mântuirii Neamului: 3.000 de metri pătrați din totalul de aproximativ 15.000.
Un dar de mare preț pentru Casa Domnului
Catapeteasma Catedralei Naționale este cea mai mare din lume: 23,8 pe 17,1 metri. Peste 4 milioane de tesere de mozaic, cântărind aproximativ 8 tone, au fost folosite până acum pentru partea din față, vizibilă dinspre naos, la care echipa a lucrat în 2018 nu mai puțin de 10 luni.
„Tehnica mozaicului este cea mai expresivă formă care se putea folosi în înveșmântarea interioară a Catedralei Naționale”, spune Daniel Codrescu.
„Datorită strălucirilor și a materialității sale specifice, mozaicul deține o calitate aparte care permite imaginii imprimarea unui caracter extrem de dinamic, modificând percepția senzorială a privitorului în funcție de momentul zilei sau de modul în care circulă lumina”, explică el.
„Lucrăm cu conștiința că afierosim un dar de mare preț Casei Domnului, adică locului în care Împărăția lui Dumnezeu se coboară pe pământ”, spune pictorul Daniel Codrescu.
Astfel, misiunea pictorului mozaicar este să ajute credinciosul să simtă că se află într-un loc unde Împărăția lui Dumnezeu se coboară pe pământ: într-un fel, chiar să-l ajute să (între)vadă mai bine Împărăția.
De aceea, materialele folosite trebuie să fie de cea mai bună calitate. Materia primă este adusă din Italia, unde sunt cei mai buni furnizori din lume.
Teserele de mozaic sunt marca Orsoni Venezia 1888, au cea mai bogată cromatică și permit cele mai rafinate jocuri de lumină în funcție de momentul zilei și de situarea privitorului. La decorațiunile interioare se folosește piatră și marmură de Carrara, tot din Italia.
„Am încercat să alegem cei mai buni furnizori care oferă și garanție: aceasta implică și stabilitatea cromatică a materialelor. Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a ținut mult ca materialele folosite să fie de cea mai bună calitate”, spune pictorul Daniel Codrescu.
Materialele folosite asigură rezistență ridicată în timp, fără pierderea proprietăților estetice, și necesită costuri de întreținere foarte scăzute, putând fi curățate foarte ușor.
Au început lucrările la absida sudică
În timp ce echipa a intrat în ultima etapă de pictare a altarului, lucrările au avansat în absida sudică, unde au loc lucrări de tencuire. Aici se pregătește suprafața pentru pictarea scenelor din prima parte a vieții și din activitatea Mântuitorului. Ele sunt în faza de proiectare în atelier.
„Proiectarea se desfășoară pe zone. Planul iconografic de ansamblu există: știm ce sfinți vom picta și unde. Se face mai întâi o pictură la scară mică, iar apoi aceasta se realizează la scară mare, urmând ca echipa de la catedrală să o monteze pe perete”, explică pictorul Daniel Codrescu.
Absida sudică va avea în centru Nașterea Domnului și va mai înfățișa o parte din minunile Sale. În partea de jos vor fi registre cu sfinți mucenici și cu cete de sfinți români.
Simbol al identității și unității românilor
Daniel Codrescu spune că proiectul iconografic al catedralei se inspiră din arta bizantină și arta românească medievală. Concepția iconografică, maniera stilistică, repertoriul ornamental urmăresc să redea în mod vizibil caracterul autohton în arta bisericească, explică el.
„Aceasta se poate exprima în mod deplin doar prin asumarea reală a iconografiei noastre de tradiție bizantină, adică prin ancorarea temeinică în solul sigur al unei tradiției multiseculare, tradiția fiind un lanț viu care pornește din trecut, trăiește în prezent și rodește în viitor”, spune el.
„Am înțeles de la marele teolog Dumitru Stăniloae că poporul român este pe de-o parte latin, pe de altă parte, crescut în spiritualitatea sfinților părinți”, explică pictorul.
„Aceste aspecte ne deosebesc din punct de vedere identitar de nativii din Occident, cât și de popoarele din Răsărit, dând naștere unei stări de spiritualitate unitară care definește existența națiunii noastre.”
El mai spune că rolul Catedralei Naționale este și unul de unire simbolică a tuturor românilor.
„Lucrarea Catedralei Naționale este mai mult decât o dovadă creștină identitară a neamului românesc, este un simbol al unirii, al păcii și al dragostei de neam, sub care suntem chemați la fiecare tragere de clopot.”
Fii parte din proiect!
Donează pentru PICTURA Catedralei Naționale
Patriarhia Română
RO91RNCB0075004895030395 (LEI)
RO64RNCB0075004895030396 (EURO)
Donații pentru CONSTRUCȚIA Catedralei Naționale
- În orice unitate de cult a Bisericii Ortodoxe Române: veți primi chitanță personalizată
- 2 EUR prin SMS la numărul 8822: nu se aplică TVA; valabil în Vodafone, Orange și Telekom
- Plată online pe Catedralaneamului.ro
- Prin depunere de numerar / virament bancar:LEI: RO53 RNCB 0075 0048 9503 0109, BCR Sector 4, București
EUR: RO96 RNCB 0075 0048 9503 0111, BCR Sucursala Sector 4, București
USD: RO26 RNCB 0075 0048 9503 0110, BCR Sucursala Sector 4, București
Vezi și:
- FOTO | Sfințirea Catedralei Naționale în Anul Centenar
- Pictorul Daniel Codrescu: Lucrul la mozaicul Catedralei Naționale este o asceză
- FOTO, Catedrala Națională. Partea de sus a altarului eliberată de schele
- Catapeteasma Catedralei Naționale este unică în lume
- Catedrala Națională: A fost montată icoana cu cea mai mare reprezentare a Maicii Domnului în mozaic din România
- Daniel Codrescu, iconograful Catedralei Naționale: Văd viața ca pe o succesiune de lucruri miraculoase
- A răsunat primul clopot la Catedrala Mântuirii Neamului
- Actul de Sfințire al Catedralei Mântuirii Neamului
Foto credit: Daniel Codrescu